Conducerea USR se reuneşte, duminică, de la ora 19.00, într-o şedinţă în format online, pentru a se poziţiona faţă de desemnarea liberalului Adrian Veştea premier.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, nu a avut nicio reacţie, duminică, la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan privind desemnarea lui Adrian Veştea să formeze guvernul.
Conducerea USR urmează să se reunească într-o şedinţă online, de la ora 19.00, pentru a stabili poziţia oficială privind anunţul de la Palatul Cotroceni.
Primarul USR al Bacăului, Lucian Viziteu, a afirmat duminică, după desemnarea liberalului Adrian Veştea premier, că preşedintele României a făcut un apel la dialog şi la găsirea unei soluţii politice stabile pentru ţară. ”
Cred că este momentul să ascultăm cu atenţie ce se propune şi abia apoi să tragem concluzii”, arată primarul, el avertizând că fiecare perioadă de incertitudine se resimte în economie, în mediul de afaceri şi, în cele din urmă, în viaţa fiecărei familii.



