in ,

Șefa diplomației europene Kaja Kallas a avut discuții la Vatican și Roma pe subiecte de actualitate în politica externă

Șefa diplomației europene Kaja Kallas a avut discuții la Vatican și Roma pe subiecte de actualitate în politica externă

Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, la Vatican, pe Kaja Kallas, înaltul reprezentant pentru politica externă și politica de securitate al Uniunii Europene, cu care a discutat despre războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și despre necesitățile umanitare și riscul polarizării sociale, informează EFE.

”Am vorbit despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei și despre necesitatea unei păci juste și durabile, despre situația din Orientul Mijlociu și despre necesitățile umanitare urgente, precum și despre pericolul tot mai mare pe care îl reprezintă polarizarea socială și inteligența artificială”, a detaliat Kallas pe contul său de X.

Șefa diplomației europene i-a mulțumit pontifului pentru ”angajamentul său neclintit față de dreptul internațional și multilateralism”, lăudând totodată poziția sa de ”apărare clară a demnității umane”.

După audiența de dimineață la Sfântul Scaun, Kaja Kallas s-a întâlnit la Roma vineri după-amiază cu ministrul italian de externe Antonio Tajani.

Tajani a apărat în fața lui Kallas necesitatea consolidării parteneriatului UE cu țările din Golf, asigurarea libertății de navigație și consolidarea prezenței flotei europene în Marea Roșie și Strâmtoarea Ormuz pentru a proteja rutele comerciale internaționale, potrivit Ministerului italian de Externe.

În legătură cu Ucraina și principalele provocări pentru securitatea europeană, ministrul italian de externe a reiterat importanța de a ”menține ridicat sprijinul european”, mai ales ”în această fază de atacuri militare rusești reînnoite”, subliniind totodată necesitatea de a întări răspunsul european la amenințările hibride și la securitatea cibernetică.

La rândul său, Kallas la mulțumit Italiei pentru ”contribuția importantă” cu personal diplomatic și militar și în cadrul unităților navale la misiunile de securitate europene.

În prezent, potrivit comunicatului, ”o treime din contribuțiile la misiunile internaționale ale UE sunt puse la dispoziție de Italia”.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre instrumentele pentru a face mai eficientă acțiunea externă a UE în fața crizelor internaționale, iar Tajani i-a înmânat lui Kallas o ”propunere italiană” pentru a consolida Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE).

Tajani și Kallas au discutat, de asemenea, despre integrarea Balcanilor de Vest în UE, echilibrele din Indo-Pacific și relațiile UE cu China și cu continentul african, acest ultim aspect fiind analizat în lumina tensiunilor recente dintre Eritreea și Etiopia.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Papa Leon al XIV-lea a încercat fără succes să oprească execuția americancei Christa Pike (La Repubblica)

Papa Leon al XIV-lea a încercat fără succes să oprească execuția americancei Christa Pike (La Repubblica)

Africa de Sud: 43 de asasinate politice înaintea alegerilor

Africa de Sud: 43 de asasinate politice înaintea alegerilor