Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a abordat joi problematica Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică purtată cu secretarul de stat american Marco Rubio, cu câteva zile înaintea unei întâlniri mult așteptate între președinții celor două țări, a anunțat presa oficială chineză, citată de AFP.
China și SUA ‘trebuie să se pregătească de următorul stadiu al schimburilor la nivel înalt într-un spirit de egalitate, respect mutual și beneficiu reciproc’, i-a transmis ministrul chinez de externe lui Marco Rubio, informează agenția de presă oficială chineză Xinhua.
Donald Trump urmează să-l primească pe omologul său Xi Jinping la Casa Albă săptămâna viitoare pentru a discuta o gamă largă de subiecte, printre care comerțul, inteligența artificială și conflictul dintre SUA și Iran.
Șeful diplomației chineze i-a transmis de asemenea lui Rubio că relațiile bilaterale au progresat ‘pe ansamblu’ în ultimul timp, în sensul unei ‘stabilități strategice constructive’.
Cu această ocazie, ministrul chinez de externe și secretarul de stat american au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din Orientul Mijlociu, indică Xinhua, Beijingul încercând să joace rol de mediator între Teheran și Washington.
Conflictul dintre SUA și Iran, declanșat de loviturile americano-israeliene de la sfârșitul lunii februarie, apasă greu asupra situației actuale: China încearcă să evite impunerea de sancțiuni de către americanii țărilor care fac comerț cu Teheranul, în timp ce unele informații indică faptul că chinezii ar fi furnizat date care au permis un atac împotriva soldaților americani în Orientul Mijlociu.
Războiul comercial suscită o îngrijorare și mai mare, cele două cele mai mari economii ale lumii încercând în continuare să atenueze efectele taxelor vamale generalizate impuse de Trump.
Amenințarea unui conflict legat de Taiwan planează, de asemenea, asupra relațiilor dintre Beijing și Washington, mai notează AFP.


