Şeful UniCredit dă asigurări că participaţia la Generali va fi redusă treptat

UniCredit a achiziţionat recent o participaţie de 6,7%, tranzacţie pe care a numit-o investiţie financiară.

Totuşi, pe fondul valului de consolidări din sistemul financiar italian şi a planurilor lui Orcel privind achiziţionarea băncii germane Commerzbank AG şi a grupului bancar Banco BPM, au sporit în ultimul timp speculaţiile dacă Orcel are în vizor compania de asigurări, în cadrul campaniei sale de fuziuni şi achiziţii (M&A).

Vorbind la o conferinţă organizată de rivala Mediobanca, Orcel a explicat că o strategie bună ar putea fi construirea unei participaţii într-o companie vizată, în vederea unei potenţiale alianţe, ţinând cont de ostilitatea guvernelor din Europa faţă de strategia M&A iniţiată de UniCredit.

Totuşi, a spus Orcel: „Vreau să fiu clar, investiţia în Generali nu este de acest tip. Vrem să reducem participaţia şi, în timp, să renunţăm la ea”.

UniCredit este în proces de internalizare a afacerii sale de asigurări de viaţă şi foarte probabil va aplica pentru statutul reglementat de conglomeratul financiar, care permite băncilor cu divizii de asigurări să beneficieze de reglementări favorabile de capital cunoscute sub numele de „compromisul danez”.

Orcel a exclus ca UniCredit să realizeze tranzacţii majore în domeniul asigurărilor, în schimb ar putea fi realizate mici achiziţii, pentru extinderea gamei de produse.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Zborurile de repatriere pentru israelienii blocați în Cipru au început

Comisia Europeană şi-a prezentat planul de a interzice gazul rusesc până în 2027 şi are în vizor şi petrolul