Serviciul Seismologic al Croației a prezentat marți ”Crossnet”, un proiect finanțat de UE în valoare de 13 milioane de euro pentru dezvoltarea unei rețele de date seismice, una dintre cele mai mari investiții ale țării în infrastructura seismologică din ultimele decenii la care participă și seismologi români, transmite marți agenția croată Hina.
Statul a cofinanțat TVA-ul, iar proiectul a fost prelungit până la sfârșitul anului, moment în care se va cunoaște valoarea finală a cheltuielilor. Obiectivele principale au fost atinse, a declarat coordonatorul proiectului, Tomislav Fiket.
Proiectul a fost inițiat ca răspuns la necesitatea modernizării sistemului, o nevoie evidențiată de cutremurele devastatoare din Zagreb și regiunea Banovina din 2020, care au provocat victime și pagube materiale însemnate. Aceste evenimente au scos la iveală faptul că echipamentele Serviciului Seismologic erau inadecvate pentru o țară situată într-o zonă seismică activă, unde cutremurele majore au loc, în medie, la fiecare 30 de ani, a explicat Fiket.
În cadrul proiectului a fost creată o rețea de noi stații seismice menită să îmbunătățească informarea serviciilor de urgență și a publicului, oferind totodată cercetătorilor date mai precise privind activitatea seismică din Croația. De asemenea, au fost recrutați și instruiți nouă tineri specialiști pentru instalarea și întreținerea echipamentelor. Datele colectate vor ajuta la identificarea caracteristicilor solului care pot amplifica efectele seismelor, contribuind astfel la realizarea unor construcții mai sigure și la procesele de certificare. Fiket a descris rețeaua drept o investiție pentru următorii 40 de ani.
În prezent, sunt operaționale peste 125 de stații, iar mai mult de 90 de stații dotate cu accelerografe au fost instalate pentru monitorizarea obiectivelor din patrimoniul național, în colaborare cu Ministerul Culturii și Mass-Media. Se estimează că, la finalizare, rețeaua va cuprinde aproximativ 180 de stații. Publicul va putea, de asemenea, să verifice online dacă a fost înregistrată activitate seismică în zona sa.
Instrumentele pot transmite date către un centru de colectare aproape în timp real, permițând evaluarea evenimentelor semnificative și oferind, potențial, suport pentru un sistem de avertizare timpurie. Cercetători din cadrul Departamentului de Geofizică al Facultății de Științe, în colaborare cu colegi din Elveția și România, dezvoltă un proiect de detectare timpurie a cutremurelor folosind datele furnizate de rețea. Totuși, Fiket a subliniat că instrumentele nu prezic cutremurele, ci reacționează în momentul producerii acestora. Având în vedere că principalele falii seismice se află în apropierea marilor orașe, avertizările ar putea veni cu puțin timp înainte de producerea daunelor.


