Selecţionerul Gheorghe Hagi a definitivat lista jucătorilor care vor face deplasarea în Georgia pentru partida de la Tbilisi. Din cauza programului atipic al acestei acţiuni, o parte din lot va rămâne în ţară pentru a continua pregătirea
Programul echipei naţionale din această lună a fost unul special, tricolorii prezentându-se la reunire în momente diferite, pe parcursul a 10 zile, în funcţie de încheierea angajamentelor de la cluburile de provenienţă.
Ultimii sosiţi în cantonamentul de la Centrul Naţional de Fotbal sunt Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă, ambii ajungând la Mogoşoaia luni dimineaţa, 1 iunie.
Având în vedere ritmul diferit de pregătire şi sosirea tardivă a unor jucători, selecţionerul Gheorghe Hagi a decis ca nu toţi fotbaliştii convocaţi pentru cele două meciuri din iunie să facă deplasarea la meciul de la Tbilisi. Această măsură a fost luată pentru a-i proteja pe tricolori şi pentru a le asigura un proces optim de pregătire.
Jucătorii care rămân la Mogoşoaia: Andrei Burcă, Adrian Rus, Mihai Popescu, Florin Tănase, Darius Olaru, Cătălin Cârjan, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu şi Denis Drăguş.
Cei 9 tricolori vor rămâne la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, unde îşi vor continua antrenamentele după un program bine stabilit, fiind asistaţi de 3 membri ai staff-ului tehnic şi medical al echipei naţionale.
În această seară sunt programate conferinţa de presă şi antrenamentul oficial premergătoare meciului Georgia – România.
LOTUL PENTRU MECIUL CU GEORGIA
PORTARI
Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 1/0), Otto HINDRICH (Legia Varşovia | Polonia, 0/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 4/0);
FUNDAŞI
Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Andrei COUBIŞ (U Cluj, 1/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0), Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0);
MIJLOCAŞI
Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 38/4), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 7/0), Tudor BĂLUŢĂ (Universitatea Craiova, 12/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), David MATEI (Universitatea Craiova, 0/0);
ATACANŢI
Olimpiu MORUŢAN (FC Rapid 1923, 17/1), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5), Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 6/0), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2).
Urmează testele cu Georgia şi Ţara Galilor
Marţi, 2 iunie, ora 20:00 (ora României): Georgia – ROMÂNIA (Stadion „Mikheil Meskhi”, Tbilisi)
Sâmbătă, 6 iunie, ora 20:45: ROMÂNIA – Ţara Galilor (Stadion „Steaua”, Bucureşti)



