in ,

Semifinaliștii Concursului ”Enescu” vor fi simultan, în premieră absolută, soliști și conducători ai orchestrei

Semifinaliștii Concursului ”Enescu” vor fi simultan, în premieră absolută, soliști și conducători ai orchestrei

Semifinalele Concursului Internațional ”George Enescu” pentru secțiunile instrumentale – violoncel, vioară și pian – se vor desfășura, pentru prima dată, în format play & conduct, una dintre noutățile majore ale ediției 2026, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Cei șase semifinaliști de la fiecare secțiune vor avea de trecut o probă care depășește interpretarea solistică tradițională: vor cânta alături de Orchestra de Cameră Radio și, în același timp, vor asigura conducerea artistică a ansamblului, fără dirijor.

Semifinalele vor avea loc la Ateneul Român, pe 5 septembrie – violoncel, 11 septembrie – vioară și 17 septembrie – pian, iar fiecare dintre ele va fi structurată în două părți.

În prima parte, programată de la ora 10:00, semifinaliștii vor interpreta repertoriu reprezentativ din creația camerală a lui George Enescu. De la ora 16:00 urmează proba play & conduct, în care fiecare concurent devine deopotrivă solist și lider muzical al Orchestrei de Cameră Radio.

În formatul play & conduct, solistul preia și responsabilitatea conducerii artistice a orchestrei. El interpretează propria partitură și, simultan, trebuie să comunice ansamblului viziunea sa asupra lucrării. Prin gest, privire, respirație, mișcare și felul în care construiește fraza muzicală, semifinalistul trebuie să creeze coerență între propria interpretare și răspunsul orchestrei, se explică în comunicatul citat.

La violoncel, în prima parte, concurenții vor interpreta Sonata nr. 2 în do major pentru violoncel și pian op. 26 de George Enescu. În proba play & conduct, fiecare semifinalist va interpreta, ca solist și conducător artistic al orchestrei, unul dintre cele două concerte pentru violoncel de Joseph Haydn: Concertul nr. 1 în do major sau Concertul nr. 2 în re major.

La vioară, semifinaliștii vor interpreta mai întâi una dintre cele două sonate enesciene prevăzute în repertoriu: Sonata nr. 2 în fa minor op. 6 sau Sonata nr. 3 în la minor op. 25, în caracter popular românesc. În partea a doua, vor conduce Orchestra de Cameră Radio din postura de solist, interpretând unul dintre Concertele nr. 3, 4 sau 5 pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart.

La pian, prima parte este dedicată tot creației lui George Enescu: fiecare concurent va interpreta una dintre lucrările prevăzute în regulament – Suita nr. 2 în re major op. 10, Sonata nr. 1 în fa diez minor op. 24 sau Sonata nr. 3 în re major op. 24. În proba play & conduct, semifinaliștii vor interpreta și conduce unul dintre Concertele nr. 20, 21 sau 23 pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart.

Orchestra de Cameră Radio va evolua alături de Adrian Iliescu, concertmaestru invitat pentru semifinala de violoncel, Deborah Nemțanu, concertmaestru invitat pentru semifinala de vioară, și Sebastian Câșleanu, concertmaestru invitat pentru semifinala de pian.

Introducerea formatului play & conduct se înscrie în tema ediției 2026 a Concursului Internațional George Enescu, ‘În căutarea excelenței’, și extinde sensul ideii de performanță artistică urmărite într-o competiție internațională. Dincolo de tehnică și virtuozitate, un mare interpret trebuie să poată asculta, comunica, inspira și construi muzica împreună cu ceilalți.

Dintre cei maximum 50 de concurenți admiși în prima etapă a fiecărei secțiuni instrumentale, 12 vor avansa în etapa a doua, șase vor ajunge în semifinală și numai trei se vor califica în finală.

Biletele sunt disponibile online pe platforma de ticketing Eventim.ro, precum și în format fizic, în librăriile Cărturești și Humanitas din întreaga țară. Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.

Programul complet al Concursului Internațional ”George Enescu” 2026 este disponibil pe website-ul oficial al competiției: https://festivalenescu.ro/ro/concursul-international-george-enescu/evenimente.

Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media de tradiție ai evenimentului.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan

Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia, spune Erdogan