Prin vocea Președintelui FIDES, Constantin Sebeșanu, organizația patronală ce reprezintă mai multe companii majore aparținând sectorului dezvoltărilor imobiliare din România, asigurând, împreună cu ramurile antrenate de pe orizontală, peste 500 de mii de locuri de muncă din domeniul privat, avertizează asupra efectelor adverse ale deciziei Guvernului.
Deși solidari cu imperativele asigurării echilibrului bugetar, oamenii de afaceri sunt îngrijorați de impactul măsurilor, care pot conduce la rezultate opuse celor sperate. Într-o analiză sintetică, de doar puncte, sunt indicate motivele pentru care pot fi afectate tocmai încasările la buget:
„1. Modificarea intempestivă a cotelor de TVA pentru locuințele noi se poate traduce nu doar printr-o limitare a accesului tinerelor familii la un cămin propriu, ci și la o încetinire suplimentară a ritmului dezvoltării, deja aflate în regres din cauza birocrației și întârzierilor de pe circuitul de autorizare. Iar aceste aspecte vor conduce, inevitabil, și la scăderea încasărilor bugetare.
2. Creșterea bruscă a taxării capitalului, marcând practic o dublare doar pe parcursul acestui an (de la 8 la 16% a impozitului pe dividende) poate conduce la scăderea apetenței antreprenorilor pentru extinderea propriilor afaceri, impactând negativ echilibrul bugetar.
3. Majorarea accizelor la carburanți se va regăsi în toate produsele și serviciile disponibile în economie, generând inflație suplimentară și scăderea consumului, cu efecte tot în veniturile Statului.
4. Suprataxarea profiturilor băncilor va însemna un transfer direct în costurile creditării, afectând nu doar toate sectoarele economice și, implicit, întreaga populație, dar se va ilustra și în deficitul bugetar, câtă vreme Statul se împrumută de la aceleași bănci comerciale, care vor crește dobânzile.
În sensul celor expuse mai sus, Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă – FIDES își manifestă întreaga disponibilitate de a dialoga și coopera cu Guvernul României, venind cu propuneri și soluții precise, viabile și sustenabile în vederea reducerii deficitului bugetar.”
Constantin Sebeșanu mai arată că „măsurile de austeritate nu vor putea da rezultate în absența unor decizii anti-ciclice, de stimulare economică și dezvoltare a capitalului românesc, pentru compensarea efectelor pe termen mediu si lung. Debirocratizarea, dereglementarea și digitalizarea trebuie să fie prioritățile majore ale României, așa cum toți candidații în alegerile parlamentare și prezidențiale și-au asumat. Logica reducerilor de cheltuieli ale Statului trebuie să prevaleze celei de împovărare a motoarelor economiei, constituite de mediul de afaceri.”
FIDES solicită „reconsiderarea modificărilor propuse și adoptarea unei abordări echilibrate și realiste, care să prioritizeze cauzele reale ale situației dificile, cum ar fi marea evaziune și eficientizarea aparatului de Stat, printr-o reformă administrativ-teritorială axată pe reducerea disparităților regionale și creștere economică.”