in ,

Senat: Orașul ilfovean Voluntari – declarat municipiu

Senat: Orașul ilfovean Voluntari – declarat municipiu

Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu.

S-au înregistrat 91 de voturi ‘pentru’, 14 ‘împotrivă’ și trei abțineri.

‘Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu’, prevede proiectul adoptat.

Senatoarea USR Ana-Cynthia-Ioana Păun a afirmat că titlul de municipiu nu le aduce nimic din ceea ce le lipsește oamenilor din Voluntari, dar le aduce impozite mai mari.

‘Orașul Voluntari nu are niciun spital public, dar vrea să devină municipiu pe baza unui referendum realizat în 2004, iar Senatul este pe cale să-i facă un cadou primarului Pandele. Titlul de municipiu nu le aduce oamenilor de acolo nimic din ceea ce le lipsește, dar le aduce impozite mai mari, iar funcționarilor din Primărie le aduce salarii mai mari’, a spus ea.

Potrivit senatoarei, Voluntari-ul arată ca un oraș bogat, ‘dar două străzi mai încolo sunt străzi desfundate, iar în unele cartiere încă miroase a canal pentru că nu face față rețeaua de canalizare de ani de zile’.

‘Rangul de municipiu intră direct în calcul impozitului pe teren și intră și în calcul salariilor Primăriei, așa că acele străzi desfundate vor ajunge să coste mult mai mult, iar referendumul invocat în acest proiect de lege s-a ținut când Voluntari avea 30.000 de locuitori, astăzi are 50.000 de locuitori, iar pe majoritatea acestora nu i-a întrebat nimeni’, a explicat parlamentara USR.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a subliniat că locuitorii au decis că vor ca Voluntari să fie municipiu prin referendum local, în 2004.

‘Sunt locuitorul acestui oraș și sunt foarte mândru că sunt locuitor al acestui oraș, care a devenit municipiu prin voința oamenilor. Oamenii au votat că Voluntari devine municipiu. Iarăși intervin curentele neomaxiste să ne spună că nu e bine ce vor oamenii. (…) Este, pur și simplu, o nouă ingerință pe care curentul neomarxist vrea să o inducă oamenilor. Decizia este luată printr-un referendum. Eu cred că este cea mai democratică decizie pe care o poate lua o administrație publică locală. Au decis oamenii că vor să fie municipiu Voluntari, ce treabă aveți voi cu dorința oamenilor din Voluntari?’, a spus Zamfir.

Potrivit senatorului PSD Ionel Floroiu, Voluntari este ‘cel mai dezvoltat din toate orașele din România, din toate punctele de vedere – economic, social, industrial, din punct de vedere al infrastructurii școlare, mai puțin din perspectiva spitalelor’.

Senatorul PACE Întâi România, Ninel Peia, a susținut că ‘orașul Voluntari are în acest moment toate elementele ca să devină municipiu’.

‘Partidul Național Liberal susține libertatea locuitorilor de a stabili unde și cum vor să trăiască. Este și motivul pentru care (…) am susținut inițiativa locuitorilor din Voluntari și urăm municipiului Voluntari viață lungă și prosperitate’, a spus și liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Proiectul a fost adoptat tacit anterior de Camera Deputaților, iar Senatul este for decizional.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Columbia / Un incendiu care amenința o populară stațiune turistică, adus parțial sub control

Columbia / Un incendiu care amenința o populară stațiune turistică, adus parțial sub control

Alegeri în Germania: Lidera stângii radicale, care încearcă să conducă Berlinul, spune că orașul a votat pentru schimbare

Alegeri în Germania: Lidera stângii radicale, care încearcă să conducă Berlinul, spune că orașul a votat pentru schimbare