Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai pensiilor militare de stat își pot continua activitatea în instituțiile publice doar dacă optează pentru reducerea cu 85% a cuantumului pensiei, pe întreaga perioadă în care lucrează.
Nota privind adoptarea tacită a proiectului, al cărui termen pentru dezbatere și vot a fost 28 iulie, a fost prezentată în plen de președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința.
Măsura urmărește să evite cumularea integrală a două venituri provenite din fonduri publice. Prevederile nu se aplică persoanelor pensionate care își desfășoară activitatea în sectorul privat.
Funcționarii publici care au împlinit vârsta standard de pensionare pot solicita continuarea activității cu cel puțin 30 de zile înainte de îndeplinirea condițiilor de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale până la vârsta de 70 de ani, în baza aprobării conducătorului instituției.
Actul normativ prevede, de asemenea, reguli tranzitorii privind încetarea detașărilor aflate în derulare, finalizarea procedurilor în curs și posibilitatea efectuării unor transferuri strict în interesul serviciului.
Proiectul introduce o perioadă maximă de șase ani pentru suspendările determinate de desfășurarea unor activități în cadrul organismelor Uniunii Europene sau al organizațiilor internaționale. Măsura are ca scop evitarea blocării pe termen lung a unor funcții publice și asigurarea predictibilității organizatorice.
Actul normativ introduce și un mecanism meritocratic în situațiile de reorganizare instituțională în care sunt luate în calcul și eliberări din funcție a personalului. Proiectul prevede obligația instituțiilor de a pune la dispoziția funcționarilor aflați în preaviz funcțiile publice vacante corespunzătoare, posibilitatea organizării unui examen de selecție atunci când mai mulți funcționari îndeplinesc condițiile pentru aceeași funcție, pentru asigurarea unui tratament egal, și suspendarea perioadei de preaviz pe durata desfășurării examenului.
Proiectul de lege privind unele măsuri aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual plătit din fonduri publice va fi dezbătut de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Senatorul USR Violeta Alexandru a apreciat drept ‘un deserviciu’ adoptarea tacită de către Senat a acestui proiect, iar senatorul PNL Maria Horga a explicat că proiectul ‘a fost blocat de către PSD pentru că are alergie la reforme’.


