in ,

Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet – decontate

Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet – decontate

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist.

Propunerea legislativă modifică în acest sens articolul IX alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate.

Potrivit celor adoptate, ‘în cadrul monitorizării (…), pentru persoanele asigurate diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală se decontează toate investigațiile de înaltă performanță sau de medicină nucleară necesare monitorizării, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist’.

Aceste persoane pot beneficia, pentru afecțiunea de bază sau pentru alte afecțiuni intercurente, de investigații de înaltă performanță sau de medicină nucleară, în condițiile prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, prevede textul proiectului de lege.

De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, casele de asigurări de sănătate acordă decontarea aferentă investigațiilor de înaltă performanță sau de medicină nucleară efectuate pentru acești pacienți.

Decontarea se efectuează de casele de asigurări de sănătate în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe baza documentelor justificative prevăzute de legislația aplicabilă, mai stabilește proiectul.

Senatul este primul for legislativ sesizat, Camera Deputaților fiind decizională în acest caz.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ponta: Guvernul Niculescu – ultima șansă înainte de a ne sinucide ca și clasă politică; Bolojan are o poziție rațională

Ponta: Guvernul Niculescu – ultima șansă înainte de a ne sinucide ca și clasă politică; Bolojan are o poziție rațională

Senat: Termenul pentru raportul privind anchetarea întâlnirii Tănăsescu – Bolojan a fost prelungit până pe 8 noiembrie

Senat: Termenul pentru raportul privind anchetarea întâlnirii Tănăsescu – Bolojan a fost prelungit până pe 8 noiembrie