Senatoarea PNL Monica Anisie a salutat duminică desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, susținând că România are nevoie de continuitate guvernamentală și de un Executiv axat pe performanță.
‘România nu-și poate permite să aștepte. Cu un război tot mai amenințător la graniță și jaloane economice urgente de îndeplinit, obligația noastră, a politicienilor, este să punem viitorul românilor mai presus de orice orgoliu’, a scris Monica Anisie, pe Facebook.
Potrivit acesteia, cetățenii așteaptă măsuri concrete, finalizarea investițiilor și predictibilitate din partea autorităților.
‘Partidul Național Liberal are datoria de a asigura continuitatea guvernamentală prin măsuri eficiente. În acest context crucial, salut desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României și îi doresc mult succes pe acest drum plin de responsabilitate față de români’, a afirmat senatoarea liberală.
În opinia sa, Adrian Veștea dispune de experiența necesară pentru a conduce Guvernul, amintind că acesta a ocupat funcțiile de primar al orașului Râșnov, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării.
‘Este timpul pentru un Guvern funcțional, condus de un premier axat pe performanță, care cunoaște direct problemele comunităților’, a mai transmis Monica Anisie.
Citeşte şi:
VIDEO Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea


