Senatorul PSD Daniel Zamfir îl acuză pe premierul Bolojan că, pe un şerveţel şi cu un pix, cu fraţii Micula, în prezenţa funcţionarilor Ministerului de Finanţe, împărţeau banii din fondul de rezervă, el arătând că este poate cel mai grav trafic de influenţă de la Revoluţie. Zamfir a mai spus că solicită instituţiilor abilitate ale statului să cerceteze felul în care au acţionat şi continuă să acţioneze cei care ar fi trebuit să apere interesele statului, în acest caz.
“Vreau în această conferinţă de presă să vă probez, cu documente şi acţiuni, cum se năruie mitul reformatorului şi mai ales al gardianului banului public, Ilie Bolojan, bineînţeles cu ghilimele de rigoare. Haideţi să vedem ce a găsit cel care mai nou aprinde lumina de peste tot, prin cotloanele şi cămările ministerelor, premierul demis Ilie Bolojan, fix în camera de lângă biroul domniei sale. A prins lumina şi ce credeţi că a găsit? Un şobolan? Nu. A găsit un dinosaur, ultimul dinozaur al politicii româneşti, Ludovic Orban. S-a speriat evident şi a stins repede lumina”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir într-o conferinţă de presă.
Senatorul PSD a arătat că “în 2019, dinozaurul Ludovic Orban, când era prim-ministru, printre primele documente pe care le-a semnat a fost prioritizarea suspectă a unor plăţi uriaşe, de peste 230-250 de milioane de euro, către miliardarii controversaţi de la Oradea, celebrii fraţi Micula, deşi existau atunci mecanisme suficiente pe care să le folosească statul român, ca aceste plăţi măcar să fie suspendate”.
“Haideţi să vedem ce s-a întâmplat după plata ultimei tranşe, făcută, cum am spus, în mod suspect, pe repede înainte. Miliardarii bihoreni s-au trezit că dobânzile au fost calculate greşit şi, bineînţeles, beneficiind de sprijinul, de bunăvoinţa şi mai ales de celeritatea cu care prietenul lor, Ludovic Orban, le-a plătit, au invocat ceva care întrece orice limită şi anume faptul că dobânda trebuia calculată la raportul ROBOR-dolar. Şi bineînţeles, după ce s-au trezit că e dobânda calculată greşit, declanşează un nou val de procese prin care solicită şi obţin nu mai mult, nu mai puţin de 300 de milioane de euro”, a mai spus Daniel Zamfir.
El a precizat că aceste sume înseamnă practic construcţia a 150 de km de autostradă, 5 spitale regionale şi nu în ultimul rând creşterea pensiilor pentru un an de zile.
“Să revenim la motivele pentru care Ilie Bolojan a stins rapid lumina din cămara în care l-a găsit pe dinozaur. În decembrie 2025, domnul premier demis Ilie Bolojan îi cere secretarului de stat, de la cancelaria domniei sale, domnului Andrei Lupu, de la USR, să convoace o întâlnire cu responsabilii din instituţiile statului ca să discute despre cazul fraţilor Micula. Ce a aflat acolo, că asta e important, acolo a aflat că noul său aliat resuscitat, spălat şi bun de pus în ramă, imediat după ce a preluat mandatul de prim-ministru în 2019, a chemat în bucătăria cea mai importantă din guvern, biroul prim-ministrului, pe funcţionari din Ministerul de Finanţe pentru a negocia direct şi netransparent împărţirea banilor din Fondul de rezervă al guvernului. Pe un şerveţel şi cu un pix, primul ministru Ilie Bolojan, cu fraţii Micula şi cu avocatul fraţilor Micula, în prezenţa funcţionarilor din Ministerul de Finanţe, împărţeau banii din fondul de rezervă. Pe şerveţel. De ce pe şerveţel? Păi putem după aceea să-l aruncăm la gunoi”, a mai spus senatorul PSD.
Daniel Zamfir a menţionat că “este, poate, cel mai grav trafic de influenţă în cabinetul unui prim ministru care s-a petrecut de la Revoluţie încoace”.
“După ce a aflat lucrul ăsta, domnul Lupu, de la cancelaria primului ministru, i-a uşuit pe funcţionarii Ministerului de Finanţe, văzând ce a făcut dinozaurul. Şi atunci, pentru mine este limpede că în acţiunea clară şi suspectă a lui Bolojan, reformatorul şi gardianul banilor publici, ne arată o complicitate cel puţin condamnabilă, pentru ca miliardarii de la Oradea să primească, să beneficieze de câştiguri suplimentare din această acţiune, pentru că au solicitat şi au obţinut penalităţi de 100.000 de dolari pe săptămână şi o amendă de peste 15 milioane de lei. Aici am constatat că în loc să fie alături de funcţionarii Ministerului de Finanţe, care luptau cu mafia de la Oradea, le-a cerut să cedeze în favoarea miliardarilor orădeni”, a subliniat Zamfir.
Potrivit social-democratului, “dosarul indică un contrast major între discursul public al lui Ilie Bolojan şi Orban, adevăraţi dinozauri ai politicii româneşti, de 30 de ani în politica românească, cum tranzacţionează ei bugetul ţării în beneficiul sponsorilor de partid”.
“Solicităm instituţiilor abilitate ale statului să cerceteze felul în care au acţionat şi continuă să acţioneze cei care ar fi trebuit să apere interesele statului în acest caz”, a spus senatorul PSD.



