Senatul îl confirmă la conducerea Biroului Bugetului de la Casa Albă pe Russell Vought, unul dintre autorii ”Project 2025”

Senatul american a confirmat nominalizarea foarte conservatoare a lui Russell Vought în funcţia de director al Biroului Bugetului (OMB) de la Casa Albă, o instituţie strategică care se află în centrul confuziei cu privire la măsura lui Donald Trump de îngheare a ajutoarelor publice, relatează AFP.

Russell Vought este unul dintre principalii redactori ai ”Project 2025”, un program de 900 de pagini întocmit de către centrul de reflecţie Heritage Foundation, care se vrea o foaie de drum neoficială şi radicală, foarte criticată de către democraţi în timpul campaniei electorale prezidenţiale

Nominalizarea acestuia a fost aprobată cu 53 la 47 de voturi, în pofida unei puternice opoziţii a democraţilor din Senat, inclusiv a liderului minorităţii democrate Chuck Schumer, care l-a catalogat drept ”una dintre cele mai de extremă dreapta persoane pe care Senatul le-a văzut de mult timp”.

Russell Vought, care a condus OMB în primul mandat al lui Donald Trump, a publicat o notă prin care interzice subvenţionarea publică a formării în lupta împotriva rasismului.

Donald Trump şi-a reluat această măsură şi în al doilea mandat.

Întoarcerea lui Russell Vought la conducerea bugetului intervine în contextul în care OMB a publicat o notă prin care cerea săptămâna trecută îngheţarea unor ajutoare publice în valoare de câteva miliarde de dolari şi o revizuire de ansamblu în vederea asigurării conformităţii acestor ajutoare publice cu ”priorităţile preşedintelui”.

Această notă a fost blocată de un tribunal şi apoi anulată, însă provoacă o mare confuzie în cadrul aparatului de stat american.

VIDEO Dan Șucu i-a ‘suflat’ jucătorul lui Gigi Becali. Elvir Kolji a semnat cu Rapid

Darren Cahill, mesaj emoţionant după retragerea Simonei Halep: “O sursă de inspiraţie pe teren şi în afara lui. A fost o onoare pentru noi toţi…”