Schema de ajutor de stat e-Mobility va fi cuprinde o nouă categorie de cheltuieli eligibile, respectiv investițiile în producerea de energie din surse regenerabile și în sisteme de stocare, direct integrate cu infrastructura de reîncărcare, a anunțat, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban.
‘Pregătim o modificare esențială a schemei de ajutor de stat e-Mobility, prin care vom introduce o nouă categorie de cheltuieli eligibile, investițiile în producerea de energie din surse regenerabile și în sisteme de stocare, direct integrate cu infrastructura de reîncărcare. Această inițiativă pornește de la o realitate pe care nu o mai putem ignora, și anume că în numeroase zone, rețelele de distribuție funcționează la limita capacității și nu permit acordarea în ritm susținut a sporurilor de putere necesare dezvoltării stațiilor de reîncărcare de mare capacitate. În aceste condiții, a continua dezvoltarea exclusiv dependent de rețea înseamnă, de fapt, a încetini tranziția către mobilitatea electrică. Prin această modificare, reducem presiunea asupra rețelei, oferim flexibilitate beneficiarilor și permitem dezvoltarea accelerată a capacităților de încărcare acolo unde, în prezent, există blocaje tehnice’, a scris Șerban, pe Facebook.
Potrivit ministrului de resort, România are nevoie de soluții care funcționează în practică, iar scopul este de decarbonizare a sectorului transporturilor.
‘În același timp, intervenția răspunde direct contextului economic actual, marcat de volatilitatea prețurilor la energie, amplificată de evoluțiile geopolitice și de tensiunile din Orientul Mijlociu. Integrarea producției de energie regenerabilă și a stocării în proiectele de infrastructură de reîncărcare înseamnă costuri mai predictibile, reziliență operațională și protejarea investițiilor pe termen lung. Nu este doar o ajustare tehnică, ci o decizie strategică. România are nevoie de soluții care funcționează în practică. Iar această modificare exact asta face. Elimină blocaje, optimizează resursele și duce mai departe, în mod concret, obiectivul de decarbonizare a sectorului transporturilor’, a punctat oficialul.
Schema de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice pe rețeaua națională de autostrăzi, drumuri expres și naționale ‘e-Mobility RO’ are ca scop dezvoltarea unei rețele strategice de stații de reîncărcare rapidă și ultra-rapidă pentru vehicule electrice, amplasate pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Bugetul total alocat acestei scheme este de 299 de milioane de euro, cu un buget mediu anual care nu va depăși 149,5 milioane de euro în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială.
Conform datelor oficiale, raportat la bugetul alocat, numărul maxim estimat de beneficiari este 25, iar valoarea maximă solicitată/beneficiar în cadrul tuturor procedurilor de ofertare concurențială nu poate depăși 30 de milioane de euro.
Plata ajutoarelor de stat se poate realiza până la data de 31 decembrie 2030, în timp ce perioada de implementare a proiectelor nu poate depăși 30 iunie 2030.


