Serghei Lavrov va întreprinde o vizită oficială “în Republica Populară Democrată Coreea în perioada 11-13 iulie, pentru a purta negocieri”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, folosind numele oficial al Coreei de Nord, potrivit Agerpres.
Agenţia nord-coreeană KCNA a anunţat această deplasare puţin mai devreme miercuri, afirmând că vizita intervine la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe nord-coreean.
Această vizită a lui Serghei Lavrov are loc la o lună şi jumătate după cea întreprinsă la Phenian de secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Şoigu, cu ocazia primei aniversări a unui acord de apărare reciprocă semnat de cele două ţări.
Moscova şi Phenian şi-au întărit cooperarea militară în ultimii ani, Coreea de Nord furnizând arme şi trupe pentru a susţine războiul Rusiei contra Ucrainei.
Cele două ţări au semnat un acord de apărare reciprocă în timpul unei vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, anul trecut.
Un contingent de soldaţi nord-coreeni a participat, alături de armata rusă, la lupte contra forţelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, o parte a căreia a fost ocupată de trupele Kievului în vara lui 2024.
În aprilie, Phenianul a confirmat pentru prima dată că a desfăşurat trupe pe frontul ucrainean în susţinerea armatei ruse.
Potrivit lui Lim Eul-chul, profesor la universitatea sud-coreeană de la Kyungnam, frecvenţa contactelor directe între înalţi responsabili ruşi şi Kim Jong Un este “foarte neobişnuită”. Discuţiile ar putea viza în special pregătirea unei “vizite aşteptate” a liderului nord-coreean în Rusia, a estimat Lim Eul-chul.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat miercuri cu privire la posibilitatea unei vizite a lui Kim Jong Un în Rusia sau a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord. “Deocamdată, într-un viitor apropiat, nu există astfel de proiecte”, a răspuns el.
Un alt semn de apropiere între cele două ţări, agenţia rusă de reglementare a transportului aerian Rosaviaţia a anunţat că a emis companiei aeriene ruse Nordwind Airlines autorizaţia de a efectua până la două zboruri pe săptămână între Moscova şi Phenian.
Deocamdată nu există zboruri comerciale directe între cele două capitale, care se află la o distanţă de aproape 6.500 de kilometri