in ,

Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA

Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA

Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prejudiciu instituției de peste o jumătate de milion de lei.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Lupeș Cristian-Călin, manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată (30 de acte materiale).

A mai fost trimisă în judecată și Mărioara Preda, persoană desemnată să aplice viza prealabilă de control financiar preventiv propriu la Filarmonica de Stat Sibiu, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă că, în 3 octombrie 2022, 1 februarie 2024 și 30 august 2024, Lupeș, în calitate de manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, ‘ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, trei contracte de asistență / reprezentare juridică cu trei cabinete de avocatură, în condițiile în care, pe de o parte, instituția avea personal propriu de specialitate juridică și de reprezentare în fața instanțelor de judecată, iar pe de altă parte nu existau aprobările necesare din partea Consiliul Județean Sibiu’.

De asemenea, în perioada 27 septembrie 2024-2 septembrie 2025, în aceeași calitate, ar fi încheiat, potrivit DNA, ‘cu încălcarea prevederilor legale, 30 de contracte de asistență juridică cu un cabinet de avocatură, deși instituția avea în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică și de reprezentare în fața instanțelor de judecată, în paralel mai existau contracte de asistență și consultanță juridică încheiate cu alte cabinete de avocatură, fiind semnate și contracte în materie penală în cauze care priveau interesele personale ale inculpatului și ale altei persoane și nu existau aprobările necesare din partea Consiliul Județean Sibiu’.

Inculpata ar fi vizat unul dintre contractele menționate și o ordonanțare de plată aferentă unui alt contract, deși ambele fuseseră încheiate cu încălcarea prevederilor legale, susțin procurorii.

‘Conduita descrisă ar fi generat cheltuieli suplimentare estimate la valoarea totală de 543.387 lei reprezentând prejudiciu în dauna instituției, cât și obținerea pe nedrept a unor foloase necuvenite de către cabinetele de avocatură, sumă din care Consiliul Județean Sibiu s-a constituit parte civilă în cauză cu 75.035 lei’, precizează DNA.

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Sibiu, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției, începând cu 9 septembrie, manager interimar al Filarmonicii de Stat Sibiu este Octavian Gheorghiu.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Siria cere o anchetă independentă cu privire la scufundarea în Marea Neagră a unei nave cu nouă sirieni la bord

Siria cere o anchetă independentă cu privire la scufundarea în Marea Neagră a unei nave cu nouă sirieni la bord

Sector 1: Trilogia ‘Moromeții’ va putea fi urmărită, în weekend, în Piața Matache

Sector 1: Trilogia ‘Moromeții’ va putea fi urmărită, în weekend, în Piața Matache