Teatrul Național ‘Radu Stanca’ din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri.
Actrița Diana Lazăr se numără printre personalitățile teatrale internaționale omagiate la această ediție și va fi premiată în cadrul ceremoniei de deschidere, programată în 1 noiembrie.
Programul românesc, desfășurat sub coordonarea artistică a actorului Constantin Chiriac, directorul general al teatrului sibian președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cuprinde spectacole, concerte, un masterclass, ateliere și întâlniri profesionale. Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii.
Spectacolul ‘Puzzle’, în regia lui Ianoș Petrașcu, va fi prezentat în 3 noiembrie, de la ora 17:30, la Sharm el-Sheikh Culture Palace. În 4 noiembrie, între orele 12:00 și 13:30, va fi difuzat spectacolul ‘Dincolo de uitare’, de Cosmin Stănilă. Tot în această zi va avea loc întâlnirea ‘Romanian Theatre Celebration Panel’, dedicată teatrului românesc.
Constantin Chiriac va susține un masterclass în 2 noiembrie, iar Andrada Oltean va coordona un atelier în zilele de 2, 3 și 4 noiembrie.
Grupul Iza va susține două concerte: primul în cadrul deschiderii festivalului, în 1 noiembrie, iar al doilea în 5 noiembrie, de la ora 19:30.
Festivalul este dedicat tinerilor creatori de teatru din întreaga lume, în special celor proveniți din școli de teatru, universități și centre de formare în artele spectacolului. Evenimentul este organizat de Egyptian Theater Club Association for Culture and Arts, în colaborare cu Ministerul Culturii din Egipt și Guvernoratul Sinaiului de Sud.
Participarea Naționalului sibian continuă colaborarea cu festivalul de la Sharm el-Sheikh. În 2018, Constantin Chiriac a prezidat juriul internațional al celei de-a treia ediții, iar în 2024 a fost desemnat Personalitate de onoare a festivalului.


