Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi.
‘Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în creștere constantă. Lucrătorii pakistanezi din România sunt deja foarte bine integrați, iar competențele lor se regăsesc nu doar în livrări sau în transportul de persoane, ci și în fabricile din industria agroalimentară, a mobilei sau chiar în construcțiile navale. Ei sunt cei care pun baza unei punți între țările noastre, iar pas cu pas această punte va deveni tot mai solidă. Un semnal important în acest sens este și acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi, care creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa. Întâlnirile B2B sunt întotdeauna primul pas pentru a face afaceri, iar CCIR și camerele de comerț și industrie județene susțin aceste inițiative, precum și companiile pakistaneze care aleg România’, a afirmat Silaghi, citat într-un comunicat al CCIR.
La rândul său, ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, Ilyas Mehmood Nizami, a indicat energia curată, infrastructura, IT-ul, educația și industria de apărare printre direcțiile de cooperare dintre cele două țări. Acesta a evocat și cooperarea industrială dintre România și Pakistan, inclusiv rafinăria construită cu sprijin românesc la Karachi.
‘Cu peste 240 de milioane de locuitori, Pakistanul este a cincea cea mai populată țară din lume și oferă o piață uriașă, cu oportunități semnificative de import și export, pentru orice om de afaceri. Guvernul Pakistanului este pregătit să îi întâmpine și să îi sprijine pe investitorii români, iar eu și echipa ambasadei ne angajăm să facilităm legăturile dintre comunitățile de afaceri ale celor două țări’, a declarat ambasadorul.
Atif Farooqi, consul onorific desemnat al României în provincia Sindh, a subliniat complementaritatea celor două economii.
‘România oferă Pakistanului acces direct la Uniunea Europeană, în timp ce Pakistanul oferă companiilor românești o piață amplă și dinamică, o poziție strategică și oportunități în comerț, investiții, tehnologie, agricultură, logistică, educație și asocieri în participațiune. Trebuie să transformăm acum acest potențial în parteneriate reale, investiții reale și proiecte de afaceri concrete’, a afirmat Farooqi.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Forumului de Afaceri România – Pakistan, organizat marți de Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu Consiliul de Afaceri Pakistan – România (PRBC) și Ambasada României în Republica Islamică Pakistan.
Evenimentul s-a desfășurat în marja misiunii economice pakistaneze în România, condusă de Atif Farooqi, și a reunit companii pakistaneze din domenii precum inteligența artificială, mineritul, logistica, transportul maritim, managementul portuar, textilele și agritech, alături de companii, autorități și universități din România.


