in ,

Simina Tănăsescu nu mai este judecător raportor pe Legea integrității (surse)

Simina Tănăsescu nu mai este judecător raportor pe Legea integrității (surse)

Șefa Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a decis să nu mai fie judecător raportor în cazul sesizărilor formulate față de Legea integrității, au declarat luni surse judiciare, pentru AGERPRES.

Curtea Constituțională discută luni sesizările pe Legea integrității depuse de președintele Nicușor Dan și parlamentari de la USR și PNL pentru care Simina Tănăsescu era judecător raportor.

Conform surselor citate, în contextul criticilor formulate de PSD, CSM și Instanța supremă la adresa Siminei Tănăsescu pe tema întâlnirii acesteia cu premierul interimar Ilie Bolojan, șefa CCR l-a desemnat în locul ei, ca raportor, pe Csaba Asztalos.

‘În exercitarea atribuțiilor de președinte, Simina Tănăsescu a desemnat un alt judecător raportor pentru dosarul ANI’, au indicat sursele judiciare.

În sesizarea trimisă la CCR, președintele Nicușor Dan susține că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale.

Noua lege a integrității a fost contestată și de senatorii USR, alături de opt senatori PNL, fiind vizate două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, a precizat că au fost atacate la CCR ‘articolele neconstituționale introduse de PSD și AUR împotriva lui Dominic Fritz și Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA anunță un acord prin care Mexicul va achiziționa drone și sisteme antidrone pentru combaterea cartelurilor

SUA anunță un acord prin care Mexicul va achiziționa drone și sisteme antidrone pentru combaterea cartelurilor

Fonduri a căror proveniență nu poate fi justificată, cea mai frecventă neregulă identificată de ANAF la persoane fizice (analiză)

Fonduri a căror proveniență nu poate fi justificată, cea mai frecventă neregulă identificată de ANAF la persoane fizice (analiză)