Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc ‘să își manifeste susținerea’ față de Călin Georgescu.
Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori pentru această manifestație, o dată de trei participanți la protestele din fața Arestului Central și a doua oară de Nicolae Voiculeț, muzician și membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român din partea AUR.
‘Legat de protestul care va avea loc mâine, aici, în fața Parlamentului, în fața Camerei Deputaților, un protest unde vor participa foarte mulți oameni pentru care nu vrea nicio autoritate a statului român să își asume direct o responsabilitate, nu vor să spună care e problema. Am văzut foarte multe proteste, mii de proteste cu mii de teme, de la bursele studenților, până la protestele din timpul pandemiei, până la marșurile și parada pride LGBT. Peste tot, autoritățile statului și-au dat concursul și au comunicat cu oamenii care anunțau intenția de a participa, pentru marea mulțime care va fi aici, în fața Parlamentului. Nu vrea nimeni să discute cu cei care își asumă protestul din punct de vedere organizatoric. (…) O să vin aici, o să particip și eu, alături de restul mulțimii și mi se pare normal să fim și noi păziți și să se ia măsurile necesare’, a declarat George Simion, vineri, într-o conferință de presă susținută în fața intrării Izvor a Camerei Deputaților.
Liderul AUR a subliniat că își pune la dispoziție ‘toată capacitatea’ ca manifestația să decurgă ‘fără probleme’.
‘Sunt reprezentant al unei părți importante a societății românești, care nu poate fi interzisă, nu poate fi scoasă în afara legii și care nu va dispărea, în ciuda tuturor provocărilor. Eu trebuie să îi reprezint pe acești oameni și de asta eu, mâine, voi ieși din clădirea Parlamentului și mă voi alătura manifestanților. Așa că stau la dispoziția acestor instituții să găsim o cale. Eu, ca reprezentant legal al manifestanților, pentru că m-au votat mulți dintre ei, îmi pun la dispoziție toată capacitatea ca să decurgă manifestația de mâine fără probleme. Mai mult de atât nu știu ce pot face. Mă pun la dispoziția instituțiilor statului ca manifestația de mâine să se desfășoare cum trebuie și să asigurăm siguranța, protecția celor care doresc să își manifeste susținerea față de Călin Georgescu’, a adăugat Simion.
El a menționat că AUR le-a oferit consiliere juridică, asistență celor care au depus cerere.
‘Voi fi aici și aștept să fiu contactat. Am făcut eu pașii necesari, le-am oferit consiliere juridică, asistență celor care au depus cerere. Au fost mai multe cereri depuse, respinse. Toate. Minte primarul Ciucu când spune că nu a văzut nicio cerere. Reinventează felul în care au fost aprobate manifestații, până acum. O manifestație inventată într-un platou de televiziune este aprobată, având același subiect la Universitate și la Victoriei, doar că acolo este voie, aici nu este voie. Tot ce se întâmplă este hilar și este exact pe modul de a gândi al lui Nicușor Dan. A reușit să încâlcească și să încurce toată țara, toate instituțiile și toată lumea, dă din colț în colț și nu spune cine ar trebui să aibă responsabilitate. Dincolo de ordine venite de la Nicușor Dan, Jandarmeria trebuie să fie aici prezentă și să colaboreze cu noi, cu cei care și-au asumat organizarea’, a transmis Simion.
Președintele AUR a pledat pentru un protest pașnic, la care ‘lumea să vină cu suflet bun’.
‘Fie că simpatizați sau nu simpatizați cu această cauză, fie că aveți o părere ideologică sau alta, mâine e Lăsatul secului. Majoritatea populației este creștin-ortodoxă. Suntem o țară creștină și fac un apel la toată lumea să vină cu suflet bun, cu intenții bune, să-și spună părerea pe un ton civilizat și să nu se dedea vreun moment la acțiuni violente. E mesajul pe care ar trebui să îl transmitem cu toții, pentru că fiecare avem o responsabilitate. Și eu am o responsabilitate și îmi asum această responsabilitate și de asta sunt aici’, a afirmat Simion.


