Simona Halep, eliminată de Anna Blinkova, în turul doi la WTA 125 Hong Kong Open. Rusoaica s-a impus cu 6-2, 6-1, în 63 de minute

Simona Halep (33 de ani, locul 1130 WTA) a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului la turneul de categorie WTA 125 de la Hong Kong, cu premii de 115.000 de dolari.

Halep a fost învinsă de Anna Blinkova (Rusia, 26 de ani, 78 WTA), scor 6-2, 6-1.

Blinkova s-a impus în primul set după 33 de minute, iar în al doilea după 30 de minute.

Prezenţa în optimi la Hong Kong este recompensată cu 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA.

Halep va evolua şi la turneul WTA 250 din Hong Kong, care va avea loc în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie.

A fost al doilea meci oficial jucat de Halep după o pauză de patru luni şi jumătate.

Ultima dată, Simona Halep a jucat la jumătatea lunii iunie într-un meci demostrativ la Cluj-Napoca, la Sports Festival. Anterior, la 15 mai, ea a abandonat în primul tur la turneul WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris, din cauza problemelor la genunchi. Pentru Halep acela a fost al doilea meci în circuitul WTA după ce a revenit în martie în competiţii după o perioadă lungă de suspendare.

 

Alina Gorghiu: Anul acesta, statul român, prin Ministerul Justiţiei, asigură pentru prima dată resurse financiare pentru un nou sediu al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Geoană acuză o campanie de compromitere a sa pe model FSB şi face apel la instituţiile statului să o investigheze