- Prim-ministrul Ilie Bolojan a susţinut, vineri, limitarea numărului de poliţişti locali, dar şi organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliţiei Locale şi ale Poliţiei Naţionale.
Potrivit Sindicatului Poliţiştilor Locali Buzău, dacă o asemenea măsură ar urma să fie luată, atunci în municipiu în jur de 15 angajaţi ar urma să plece acasă.
“Numărul de poliţişti locali din municipiul Buzău este la 60% din capacitatea maximă aprobată de Prefectura Buzău, respectiv 129 de poliţişti locali. În momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea 84 de poliţişti locali. Dacă se modifică numărul de poliţişti locali la mia de locuitori, în momentul de faţă fiind unul la mia de locuitori, există posibilitatea să fim afectaţi. Unul la 1.500 aşa cum a fost variata pusă pe tapet de domnul premier ar reduce numărul de poliţişti locali de la 84 la 69. Mă refer strict la poliţiştii locali, funcţionari publici, cu funcţie specifică de poliţist local. Pentru poliţiştii contractuali, legea prevede că numărul de angajaţi personal contractual al Poliţiei Locale se poate stabili în funcţie de numărul de obiective pe care le are municipalitatea de protejat. Propunerea nu are legătură cu realitatea, nu poliţiştii locali au creat deficitul imens în care se află România acum. Noi suntem la nivel naţional în jur de 10.000, în schimb avem nenumărate atribuţii. Domnul Bolojan face referire la infracţionalitatea în municipiul Oradea. Este mai scăzută decât în municipiul Buzău care şi aşa suferă de lipsă de personal atât în Poliţia Română, cât şi în cea Locală”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Locali Buzău, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România, Traian Drăgan.
Premierul a mai menţionat că, în ceea ce priveşte numărul de poliţişti locali, s-au înregistrat situaţii extreme. Astfel, există oraşe care au un poliţist la 2.000 de locuitori, dar există şi localităţi cu dimensiuni asemănătoare în care numărul poliţiştilor depăşeşte limita legală. “De exemplu, Buzău este în această situaţie şi nu reuşeşte să îi aducă sub limita legală, din cauza proceselor care trenează de ani de zile. Dar nu s-a constatat ca într-un oraş cu număr mic de poliţişti să avem infracţionalitate sau problemele de curăţenie scăpate de sub control. Sau în oraşul cu personalul poliţiei locale supradimensionat lucrurile să fie total diferite”, a exemplificat el.
La nivelul municipiului Buzău, încă din anul 2016, poliţiştii locali cu statut de personal contractual au dat în judecată Primăria, care a încercat să-i disponibilizeze, conflictele juridice generând blocaje la nivelul administraţiei.
“Potrivit legii, personalul contractual de la Poliţia Locală nu este calculat unul la mia de locuitori, se calculează în funcţie de numărul de obiective ale Primăriei Buzău. Avem posturi la licee, şcoli şi alte obiective, parcurile. Pe un post avem 4,8 oameni, să spunem 4 oameni, asta înseamnă că dacă avem 46 de obiective, avem în jur de 184 de poliţişti. Avem un proces din 2016, se apropie de sfârşit. Atunci ni s-a spus că suntem angajaţi ilegal. Noi am depus toate documentele de la ANFP că suntem angajaţi legal. Domnul primar a cerut de la Curtea de Conturi să se calculeze salariile colegilor din serviciul pază din urmă cu doi ani şi a constatat în jur de 2,8 milioane de euro. În decursul ultimilor ani, UAT Buzău a făcut diferite hotărâri de Consiliu Local şi alte organigrame. Instanţa a hotărât ca procesul din 2016 să rămână pe loc până când se judecă celelalte. S-au comasat 7-8 hotărâri de consiliu într-un singur dosar care s-a terminat definitiv câştigat de Poliţia Locală, fiind respinse acele hotărâri şi organigrame. Atunci s-a reluat şi dosarul din 2016”, a transmis, pentru AGERPRES, reprezentantul personalului contractual-serviciu pază din Poliţia Locală Buzău, Vasile Ene.
Propunerea premierului Bolojan referitoare la poliţiştii locali ar fi fost însuşită în urma unor discuţii purtate la nivelul Asociaţiei Municipiilor din România, la care a luat parte şi primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
“O parte din ideile noastre, nu numai ale mele, discutate în AMR au fost luate de Guvern şi ne bucură. În acelaşi timp, povestea cu Poliţia Locală, suntem de 9 ani în faza de suspendare, suntem şi cu organigrama blocată de aproape 9 ani, în noiembrie se fac 9 ani, este caz unic în România, singurul UAT fără organigramă, în acelaşi timp avem această problemă remarcată de Curtea de Conturi a României, vorbesc de personalul contractual, poliţişti locali. Dacă se va modifica legea, în mod normal ar trebui să se respecte noua lege (…) ar urma să plece 187 de poliţişti. Noi am început cu 323, dar, în ultimii ani au mai plecat, pensionat, câţiva au murit. Funcţionarii publici rămân, avem un proces cu poliţiştii contractuali care au mai rămas din 323, 187”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău.
Totodată, şeful Executivului a propus şi măsuri pentru a evita suprapunerile de competenţe între Poliţia Locală şi Poliţia Naţională.
“Prin organizarea de dispecerate comune, nu mai ai cinci poliţişti naţionali într-un dispecerat şi încă cinci poliţişti locali într-un alt dispecerat. Prin direcţionarea exactă a echipajului care răspunde de o anumită zonă la problema respectivă, se stabilesc clar responsabilităţi, se evită suprapunerile”, a subliniat Ilie Bolojan.
Conform Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), măsura este de bun augur, doar dacă va fi adaptată competenţelor fiecărui angajat şi în funcţie de natura intervenţiei.
“Nu este o propunere rea, dar ce facem în situaţia în care într-un loc nu ştim exact despre ce este vorba. Putem vorbi în primă fază spre exemplu de o tulburare a liniştii publice, trimiţi poliţistul local care poate nu este pregătit în situaţia în care la faţa locului ne confruntăm cu situaţii grave. Ideea nu este rea, dar trebuie să fie bine definită. Dacă ne amintim, în pandemie, Poliţia Locală era sub coordonarea Poliţiei Naţionale şi lucrurile au mers bine “, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele SNPPC Buzău, Vasile Biţa.
Propunerile premierului Ilie Bolojan cu privire la Poliţia Locală au fost făcute publice într-o conferinţă de presă pentru prezentarea pachetului de măsuri privind reforma administraţiei publice locale.