Sindicatul IAR Ghimbav protesteză, luni, în semn de nemulțumire față de creșterea de peste patru ori a indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație (CA), în condițiile în care indexarea salariilor cu inflația, negociată în luna iunie, nu a fost acordată, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
‘Luni 12 octombrie 2026, la ora 10:00 vom organiza un miting în societatea IAR, la care vor participa toți salariații, pentru a afla punctul de vedere al acestora referitor la creșterea, de peste 4 ori, a indemnizațiilor membrilor CA din IAR SA în condițiile în care, în acest an, cu toate că am negociat creșterea salariului cu inflația, această creștere a fost blocată de Guvernul României’, se arată în comunicatul sindicatului.
Reprezentanții organizației și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația actuală a societății și la perspectivele acesteia.
‘Societatea și salariații IAR se află într-o situație neplăcută și destul de delicată, care generează preocupări legitime cu privire la situația actuală și la perspectivele de evoluție, deoarece încărcarea cu manoperă pe societate este de sub 20%, în condițiile în care România cheltuiește 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru cumpărarea de elicoptere militare’, se arată în comunicatul semnat de președintele sindicatului, Suba Arpad.
Totodată, organizația sindicală susține că unele drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt acordate cu întârziere, din cauza actelor normative aprobate de Guvern.
‘Indexarea salariilor cu inflația, cu toate că a fost negociată la nivelul societății încă din luna iunie 2026, nu s-a acordat, tot din cauza actelor normative total neconcordante cu realitatea, adoptate de guvernul României. În urma deciziilor luate de Ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului și Turismului, dl Ambrozie-Irineu Darău, în nici 3 luni, s-a ajuns ca societatea IAR să plătească de la 3 salarii de directori (general, executivi), la 9 salarii de directori (general, executivi, membri CA)’, se mai precizează în comunicat.
Reprezentanții sindicatului au criticat și achizițiile de echipamente militare de la furnizori străini, în condițiile gradului redus de încărcare cu lucrări al societății.
‘Având în vedere că în industria de apărare comenzile depind de situația conflictuală din lume și de abilitatea guvernanților de a încheia contracte militare cu alte guverne, felicităm guvernele străine care au reușit să ‘convingă’ Guvernul României să cumpere produse militare de la industriile de apărare de la ei, și ne exprimăm totala dezamăgire față de miniștrii din Guvernul României care nu au reușit să ‘convingă’ Guvernul României să semneze contracte de achiziții militare cu societățile din industria de apărare românească. În cazul concret al achizițiilor de elicoptere militare, este pentru prima dată din 1969 până în prezent, când contractul de achiziții de elicoptere militare este semnat de către reprezentanții Guvernului României, cu un alt furnizor, deși, în toți acești ani, societatea IAR a fabricat și a asigurat mentenanță la elicopterele militare ale armatei României și nu numai’, susțin sindicaliștii.


