Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim a transmis, joi, o analiză potrivit căreia navigatorii sunt printre categoriile cele mai afectate de criza din zona Golfului Persic. Peste 270 de navigatori sunt afectaţi direct, iar 7 au murit în urma atacurilor.
”O analiză la zi a conflictului din zona Golfului Persic indică un mediu geopolitic extrem de volatil, caracterizat de o confruntare deschisă între Iran şi alianţa SUA-Israel, care depăşeşte logica militară clasică. Atâta timp cât vor continua, aceste evenimente vor reprezenta o ameninţare constantă la adresa stabilităţii globale şi a securităţii energetice”, au transmis, joi, reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim.
Potrivit acestora, doar 77 de nave au mai tranzitat Strâmtoarea Ormuz de la începutul conflictului şi până astăzi.
Majoritatea au fost nave de tip VLCC (Very Large Crude Carrier), transportând produse petroliere către China şi India. Aproximativ 20% din cantitatea exportată înainte de conflict (circa 4 milioane de barili) mai tranzitează zilnic Strâmtoarea Ormuz, iar aproximativ 7 milioane de barili au fost redirecţionaţi pe rute alternative din afara zonei de conflict.
”Există «trasee-fantomă» generate prin manipularea sistemelor AIS (Automatic Identification System) pentru a produce confuzie în monitorizarea traficului. Un număr considerabil de nave au trecut de la pavilionul de tip FOC (Flag of Convenience) la pavilioane naţionale, pentru o mai bună protecţie diplomatică”, au transmis sindicaliştii.
Aceştia anunţă că 16 nave au fost lovite direct în atacurile forţelor iraniene.
”Peste 270 de navigatori au fost direct afectaţi; o parte dintre aceştia au fost nevoiţi să abandoneze navele. Din păcate, 7 navigatori şi-au pierdut viaţa, iar alţi 3 sunt daţi dispăruţi”, arată sindicaliştii.
Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim susţine că, în doar primele 4 luni ale acestui an, numărul navigatorilor aflaţi în dificultate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu a crescut alarmant la 6.000.
Sindicaliştii transmit şi câteva ”veşti bune”: s-au identificat posibilităţi pentru efectuarea schimburilor de echipaj în ”zona fierbinte”.
”Deşi procesul este extrem de dificil, acesta a început să funcţioneze. S-a reuşit aprovizionarea unei părţi din navele blocate cu alimente, apă, combustibil şi materiale de primă necesitate, oferind un suport vital celor aflaţi în derivă, a mai transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.



