Singurul organ uman care se dezvoltă temporar, placenta joacă un rol vital în dezvoltarea fătului, asigurându-i hrană, oxigen și anticorpi pe toată durata sarcinii. Formată din același material genetic ca și embrionul, placenta este creată în primele săptămâni ale sarcinii și moare la câteva minute după naștere. „A fost un organ dur, dedicat și eficient. A trăit doar pentru a te face să exiști,” notează autorul.
Placenta funcționează ca un „partener de viață” al fătului, aflat la limita dintre corpul mamei și al copilului, negociind schimburile de substanțe vitale. Proiecțiile asemănătoare unor degete, numite vilozități, pătrund în peretele uterin și modifică vasele de sânge ale mamei pentru a asigura fluxul vital către făt. Unele cercetătoare, precum Cat Bohannon, o descriu ca pe o „invazie semi-nativă”.
Deși altruistă, relația între mamă și făt are și limitări. Dacă placenta devine prea „lacomă”, pot apărea complicații precum preeclampsia sau diabetul gestațional, semnalând o luptă biologică între mamă și făt pentru resurse.
Placenta nu este unică doar în cazul oamenilor; aproximativ 6.600 de specii de mamifere au propria versiune a acestui organ. Fiecare specie are o placenta adaptată nevoilor sale, iar în cazul oamenilor, placenta este deosebit de eficientă datorită cerinței energetice ridicate a creierului uman în dezvoltare.
Mai mult decât atât, fiecare menstruație, sarcină sau chiar menopauza sunt, într-un fel, ecouri ale existenței placentei în corpul uman, care, deși are o durată de viață scurtă, a fost esențială în formarea noastră.
