Situație fără precedent: Două țări mari vor să aresteze președintele advers

Decizia Curţii Supreme a Venezuelei vine în urma unei cereri din 18 septembrie a procurorului general Tarek William Saab de a obţine un mandat de arestare împotriva lui Milei, dar şi a Patriciei Bullrich, ministrul securităţii, şi Karinei Milei, secretar general al preşedinţiei, în cadrul afacerii avionului venezuelean sechestrat în iunie 2022 la Buenos Aires şi trimis în Statele Unite.

Măsura este, totuşi, simbolică, deoarece este puţin probabil ca preşedintele ultraliberal argentinian, ministrul său şi secretarul general al preşedinţiei să meargă în Venezuela, unde se aplică.

Toţi trei sunt acuzaţi în special de furt calificat, spălare de bani, privare ilegală de libertate, interferenţă ilegală cu securitatea operaţională a aviaţiei civile şi utilizarea de aeronave.

Tensiunile dintre cele două ţări datează din 8 iunie 2022, când justiţia argentiniană a imobilizat la sol un avion cargo venezuelean. Cei 19 membri ai echipajului au fost reţinuţi, apoi eliberaţi. Printre aceştia se aflau cinci iranieni, dintre care unul era, potrivit Washingtonului, un fost comandant al Gardienilor Revoluţiei, organizaţie clasificată drept teroristă de Statele Unite.

SUA au cerut apoi confiscarea aeronavei, argumentând că aceasta a fost vândută în octombrie 2021 către Emtrasur, o filială a companiei aeriene publice venezuelene Conviasa, de compania iraniană Mahan Air, încălcând sancţiunile americane.

Argentina a predat avionul Statelor Unite în februarie, sub noua preşedinţie, a lui Javier Milei.

Diametral opuşi ideologic, cei doi preşedinţi, venezuelean şi argentinian, se critică, chiar se insultă reciproc, regulat.

Justiţia argentiniană a dispus luni seară arestarea lui Maduro pentru ca acesta să fie audiat în cadrul unei anchete privind crime împotriva umanităţii în baza principiului jurisdicţiei universale, au indicat surse judiciare.

Tribunalul federal din Buenos Aires a înaintat cererea de arestare către Interpol pentru a putea fi emise alerte roşii, potrivit presei locale.

Pe lângă Maduro, decizia dispune arestarea altor 30 de funcţionari, membri ai forţelor de securitate şi ai serviciilor de informaţii venezuelene, precum şi a ministrului de interne Diosdado Cabello.

Potrivit Camerei Federale, în urma audierii martorilor, „s-a dovedit că în Venezuela există un plan sistematic de represiune, dispariţii forate de oameni, tortură, omucideri şi persecuţii împotriva unei părţi a populaţiei civile, dezvoltat – cel puţin – din 2014 până în prezent”, indică un fragment din hotărârea citată de jurnalul La Nacion.

Pe 29 iulie, Venezuela a rupt relaţiile diplomatice cu şapte ţări din America Latină, printre care Argentina, care nu recunosc realegerea la sfârşitul lunii iulie a lui Maduro în faţa opoziţiei care revendică victoria.

ANI a descins peste un comisar prea bogat de la Garda de Mediu – Un director de colegiu s-a ales cu plângere la Parchet

Zelenski devine subiect de campanie pentru Trump: Cred că este cel mai tare om de vânzări din istorie