Între anii 1831 și 1833, temperatura medie globală a scăzut cu aproximativ 1°C, un fenomen atribuit „erupției misterioase”. În acea perioadă, s-au observat în întreaga lume, inclusiv în China, Europa, SUA și Caraibe, schimbări de culori ale Soarelui, acesta părând albastru, violet și verde.
Se considera că prafurile și gazele vulcanice au interferat cu felul în care lumina solară a fost percepută.
Au existat inițial speculații privind vulcanul Babuyan Claro din Filipine sau evenimentul de lângă Sicilia, însă s-au descoperit dovezi clare că erupția a avut loc în caldera Zavaritskii de pe insula Simushir, din Kurilele Rusiei, lângă Japonia.
Această concluzie a fost atinsă prin analiza geochimică a probelor de miez de gheață care au demonstrat o coroborare chimică perfectă cu depozitele de cenușă. Aceste cercetări au necesitat o colaborare internațională, evidențiindu-se prin efortul susținut al cercetătorilor din Japonia și Rusia.
Analizele detaliate ale chimiei gheții au oferit informații precise despre momentul erupției, confirmând natura sa extrem de explozivă și oferind detalii despre particulele de cenușă care au fost cruciale pentru stabilirea originii.
Aceste descoperiri subliniază impactul major pe care îl pot avea erupțiile vulcanice asupra climei și vieții pe Pământ, prin eliberarea de gaze și particule în atmosferă, care pot provoca răciri globale temporare.
Un exemplu similar a fost erupția Pinatubo din Filipine, în 1991, care a determinat o scădere a temperaturilor globale.
Un astfel de fenomen astăzi ar pune o provocare semnificativă, iar oamenii de știință au subliniat necesitatea unei coordonări internaționale eficiente în fața erupțiilor de mare anvergură.
Studiul pune în evidență complexitatea anticipării unor astfel de evenimente datorită numărului mare de vulcani potențial periculoși și conclude importanța pregătirii unei reacții globale adecvate. Cercetările au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.
