Societe Generale a semnat un acord cu Attijariwafa Bank, un grup bancar pan-african, pentru vânzarea subsidiarei sale din Ghana, informează publicația Graphic Online și site-ul moroccoworldnews.com.
Conform înțelegerii, Societe Generale vinde întreaga sa participație, de 60,22%, în Societe Generale Ghana, cu sediul în Accra.
Attijariwafa Bank, care vrea să se extindă în țările africane unde se vorbește limba engleză, va achiziționa o participație de 55,22% în banca din Ghana, în timp ce Social Security and National Insurance Trust din Ghana (SSNIT) va prelua o participație de 5%.
Ca parte a tranzacției, Attijariwafa Bank va prelua toate activitățile operate de Societe Generale Ghana, inclusiv angajații și portofoliul de clienți. Banca are peste 500 de angajați și o rețea de 40 sucursale în 24 de orașe.


