in ,

Șocurile climatice afectează randamentul culturilor de porumb din Ungaria și România (Reuters)

Șocurile climatice afectează randamentul culturilor de porumb din Ungaria și România (Reuters)

Pentru fermierii din Europa Centrală și de Est ceea ce odată era o secetă ocazională a devenit o amenințare periodică, valurile de căldură record și deficitul cronic de apă diminuează recoltele la porumb, forțând unii fermieri să abandoneze această cultură și remodelând o regiune considerată mult timp drept un pilon al producției europene de cereale, transmite Reuters.

Cel mai bun exemplu este situația din Ungaria și România, doi importanți producători de porumb din Uniunea Europeană, unde suprafața cultivată a scăzut brusc în ultimii ani. Ungaria, cândva un exportator, urmează să importe porumb în acest an, în timp ce surplusul exportabil al României s-a diminuat.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene de la sfârșitul lunii august, în acest an recolta de porumb a UE ar urma să se situeze la 50,1 milioane de tone, aproape de minimumul ultimelor două decenii și cu aproximativ o cincime sub media ultimilor trei ani.

”Dacă în următoarele campanii vom vedea această continuitate a verilor secetoase, aceasta va fi o veste foarte importantă pentru UE dacă suprafețe cultivate cu porumb și randamentele continuă să scadă”, a declarat Gabriel Antonio, analist la Expana, care prognozează o creștere de 8% până la 9% a importurilor de porumb din UE în 2026/2027.

În ultimul deceniu, temperaturile maxime din lunile iunie și iulie în Ungaria au depășit media din perioada 1961-1990 cu 3,1 grade Celsius. România este la mică distanță, cu maxime medii de vară cu 3 grade C peste normele istorice.

Recolta de porumb a României este așteptată să se ridice la opt milioane de tone în acest an, după ce a evitat seceta gravă care a lovit Europa, dar chiar și așa va fi la jumătate față de cea din 2018 și 2019. În cazul Ungariei, recolta de porumb, estimată la 2,5 milioane de tone, ar reprezenta mai puțin de o treime din producția din anii 2018 și 2019.

De asemenea, datele Comisiei Europene arată că exporturile de porumb ale României au scăzut undeva între 2,2 milioane și 4,7 milioane de tone între 2023 și 2025, de la peste șapte milioane de tone la începutul deceniului. Ungaria, de obicei un exportator, va trebui să importe porumb în acest an, a declarat Guvernul de la Budapesta.

Tamas Petohazi, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale din Ungaria, a declarat că mulți fermieri au renunțat complet la cultivarea de cereale, în timp ce alții și-au mai luat un job, deoarece fermele de familie nu îi mai pot susține. ‘Avem nevoie de o schimbare de paradigmă’, a spus Petohazi, adăugând că în din cauza lipsei ploilor Ungaria se îndreaptă spre ceea ce el a numit o climă semi-deșertică.

Cezar Gheorghe de la firma de consultanță AGRIColumn a declarat că schimbările climatice au fost un factor major în diminuarea suprafețelor cultivate cu porumb în România, încurajând trecerea la culturile de toamnă și afectând în mod deosebit micii fermieri. ”Din 2020 până în prezent, fermierii însămânțează porumb și nu recoltează nimic. De ce ai continua să faci asta? La fel și cu fermele de dimensiuni medii – au semănat, totul a mers bine în perioada de vegetație, iar apoi a început seceta, care a pârjolit efectiv zone mari din țară”, a spus Cezar Gheorghe.

Fermierul Ștefan Moraru a trecut la floarea-soarelui, deoarece această cultură necesită mai puțină apă decât porumbul. ”Un an decisiv pentru noi a fost 2020. Am suferit pierderi la toate culturile noastre”, a spus Ștefan Moraru, adăugând că recolta slabă a stat la baza deciziei sale de a investi în irigații. Dar chiar și această strategie are limitele ei. Un canal care alimentează fermele sale cu apă este inactiv de la mijlocul lunii iulie. ”Problema este că natura nu cooperează. Poți cumpăra pivoți, pompe, conducte și echipamente de irigații, dar fără apă acestea devin inutile. Apa este factorul cheie. Fără ea, toate aceste investiții sunt egale cu zero”, spune fermierul.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte

Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte

Von der Leyen și Mark Rutte amenință Rusia cu ‘mai multă presiune’ după atacul de la Leipzig

Von der Leyen și Mark Rutte amenință Rusia cu ‘mai multă presiune’ după atacul de la Leipzig