Un şofer a refuzat să oprească la semnalele politşiştilor din Bacău, fiind urmărit pe străzile din oraş. A încălcat legea de şase ori, fiind amendat cu aproape 6.500 de lei. De asemenea, i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 300 de zile.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Oneşti au depistat în trafic, un bărbat de 33 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Perchiului din municipiul Oneşti, iar la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, acesta şi-a continuat deplasarea. Echipajul de poliţie a procedat la urmărirea autoturismului, reuşind blocarea acestuia”, a transmis, vineri, IPJ Bacău.
Pe timpul urmăririi, şoferul a încălcat legea de şase ori, fiind amendat pentru tot atâtea contravenţii cu suma de 6.480 de lei.
”Ca măsură complementară, celui în cauză i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 300 de zile. Reamintim faptul că, neoprirea la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, neacordarea priorităţii de trecere altor participanţi la trafic, depăşirea pe trecerea de pietoni, nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, circulaţia pe sensul opus de mers, depăşirea încălcând marcajul longitudinal continuu, pun în pericol vieţile tuturor participanţilor la traficul rutier şi sunt sancţionate cu amendă, iar ca măsură complementară se suspendă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a mai transmis sursa citată.