Un copil din trei își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber, iar aproape jumătate vor mai mult timp pentru somn, oboseala fiind explicată prin durata zilnică mare acordată școlii, pregătirii temelor și meditațiilor, relevă un sondaj al Salvați Copiii, remis luni AGERPRES.
Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.483 de respondenți, grupuri țintă de copii cu vârsta între 9 și 17 ani.
Conform acesteia, 75% dintre copii au mai puțin de cinci ore de activități în aer liber săptămânal, în medie sub o oră pe zi.
Unul din trei copii nu alocă deloc timp lecturii care nu are legătură cu programa școlară, procentul celor care spun că nu fac acest lucru crescând odată cu vârsta de la 15% în ciclul primar la 35% la liceu.
Potrivit Salvați Copiii, timpul alocat pentru navigat pe internet – rețele de socializare, jocuri, filme, etc – este de trei ore sau mai mult în cazul a 62% dintre copii și urcă la șase ore sau mai mult în cazul a 25% dintre aceștia. Timpul petrecut online crește cu vârsta copilului de la 32% dintre cei din ciclul primar, care afirmă că petrec peste trei ore pe internet, la 57% în cazul copiilor de gimnaziu și 73% în cazul celor de liceu.
O zi din timpul anului școlar, în situația cel mai des întâlnită, arată astfel pentru copil: cinci – șase ore la școală și aproximativ o oră pe drum spre/dinspre școală; una – două ore pentru teme/învățat; trei – patru ore navigând, interacționând cu prietenii sau jucându-se online; una – două ore în interacțiuni directe/socializare cu familia, a transmis organizația.
Un copil alocă școlii și pregătirii temelor aproximativ opt ore zilnic. Pentru patru din zece copii timpul alocat școlii și temelor este de zece ore zilnic, mai indică ancheta.
Majoritatea copiilor (65%) petrec sub patru ore interacționând/socializând direct cu prietenii într-o zi obișnuită, iar 12% afirmă că nu alocă deloc timp într-o zi de școală altor activități recreative, exceptând timpul petrecut pe internet. Cei mai mulți copii alocă altor activități recreative mai puțin de două ore zilnic (66%).
Trei sferturi (75%) dintre copiii care afirmă că fac meditații (42% din întregul eșantion și aproape 60% în București și urbanul mare) alocă pentru acestea între două și patru ore săptămânal.
Conform anchetei, 75% dintre copii au mai puțin de cinci ore de activități în aer liber săptămânal, în medie sub o oră pe zi, 13% spun că nu fac deloc activități în aer liber, procentul fiind cel mai scăzut în cazul ciclului primar (4%) și cel mai ridicat în cazul liceenilor (16%).
O treime (34%) dintre copii susțin că într-o săptămână obișnuită nu fac sport.


