Soos Zoltán: Am trecut la o normalitate dorită şi în România, s-a dovedit că maghiarii sunt o comunitate constructivă

„Este o unitate a comunităţii, atât cea maghiară, cât şi cea românească din Târgu Mureş şi vedem cât de important a devenit şi în România să avem solidaritate în ceea ce priveşte viitorul acestei ţări, să ne susţinem reciproc ca să evităm turbulenţele politice. Acestea afectează pe oricine şi, dacă ţinem aproape, avem grijă unul de celălalt, căci despre asta este vorba, atunci putem să trecem mult mai uşor peste dificultăţi şi piedici. Eu cred că am trecut la o normalitate dorită şi în România, pentru că de 30 de ani, dar şi înainte, s-a dovedit că maghiarii sunt o comunitate constructivă, nu distructivă, care contribuie la dezvoltarea acestei ţări. Şi suntem, desigur, fericiţi. Şi de aceea, acolo unde trăim, trebuie să cinstim acel loc şi să ne ajutăm ca oameni. Clădim acum pentru copiii noştri, pentru viitorul acestei regiuni, al acestei ţări. De aceea este foarte important să avem stabilitate şi prosperitate, pentru că niciunul nu poate trăi fără celălalt”, a precizat, pentru AGERPRES, primarul Soos Zoltán.

Preşedintele UDMR Mureş, Csibi Attila Zoltán, coordonatorul manifestărilor prilejuite de marcarea a 177 de ani de la începutul Revoluţiei din 1848, a arătat că, pentru maghiari, ziua de 15 martie este o zi sfântă.

„Pentru noi, maghiarii din lume, este o zi sfântă. Într-o comunitate mixtă cum e judeţul Mureş şi municipiul Târgu Mureş, toţi avem prieteni români şi maghiari şi este foarte important pentru noi să putem trăi în continuare paşnici, împreună, păstrându-ne cultura şi împărtăşind tot ce avem comun, nu numai istoria noastră, cultura, ci şi viaţa de zi cu zi. Pentru că în fiecare zi, când ne trezim şi mergem la muncă, uităm câteodată cine suntem şi cu cine trăim împreună şi de aceea este foarte important să ştim să convieţuim, indiferent de etnie”, a afirmat Csibi Attila Zoltán.

Prefectul judeţului Mureş, Barabási Antal- Szabolcs, primul prefect UDMR de după 1990, a precizat că, deşi a ocupat funcţii guvernamentale, acum este pentru prima oară când transmite maghiarilor, în ziua de 15 martie, mesajul premierului României.

„Este o mare onoare să transmit, în primul rând, gândul domnului Ciolacu. Şi astăzi sper să fie o sărbătoare frumoasă pentru comunitatea noastră. În 2025 este normal ca românii cu maghiarii să fie împreună şi la greu, dar şi la sărbători”, a precizat spus Barabási Antal- Szabolcs.

În acest an, premergător manifestărilor de sâmbătă, de la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, la care au participat peste o mie de persoane, UDMR Mureş, alături de alte 12 instituţii şi organizaţii neguvernamentale, au oferit un program divers şi bogat, începând din data de 12 martie, care a evidenţiat diversitatea culturală a comunităţii maghiare.

La evenimentul comemorativ de la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, care a avut loc sâmbătă, pe lângă momentele artistice, au rostit discursuri secretarul de stat parlamentar în Ministerul Afacerilor Europene al Ungariei, Zsigmond Barna Pál, deputat în Parlamentul Ungariei, primarul municipiului Târgu Mureş, Soós Zoltán, prefectul judeţului Mureş, Barabási Antal Szabolcs, şi ataşatul economic al Consulatului General al Ungariei la Miercurea Ciuc, Szungert Balázs, care a transmis mesajul prim-ministrului Ungariei.

Anterior manifestării centrale, La Târgu Mureş au mai fost organizate evenimentul „Talpra Magyar!”, la statuia lui Petőfi Sándor, şi un Flashmob de dans popular, cu participarea Ansamblului Artistic Mureş şi ansamblurile populare Borsika, Boróka, Napsugár, Hajdina, Zsurló şi Csillagfény, Biborka.

Seara se încheie cu decernarea Premiului „Carte şi Lumânare”, urmată de concertul susţinut de Molnár Levente şi trupa Fényerő, „Forţă maghiară, frumuseţe maghiară”, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, iar, la final, clădirea Primăriei Târgu Mureş va fi iluminată în culorile tricolorului României, roşu-galben-albastru, şi ale celui maghiar, roşu-alb-verde.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Moto GP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Argentina

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit