Ieri, tânăra însărcinată care a fost împușcată mortal de fostul iubit a fost condusă pe ultimul drum în comuna Deleni, județul Bacău. Aceasta a lăsat în urmă o fiică de de trei ani și un soț îndurerat. Una dintre cele mai apropiate persoane nu a fost prezentă. Adelina, sora Teodorei Marcu locuiește în Marea Britanie, și de curând a devenit mamă. Astfel, nu a putut să călătorească, au dezvăluit apropiații familiei.
Aceast postat însă un mesaj cu cutremurător în mediul online în memoria surorii sale. Recunoaște că este șocată și își dorește să aibă grijă de nepoata sa.
„Nu vreau și nu pot accepta că nu îmi mai încep ziua pe video call cu tine, „Tităr” a mea, așa cum te alintam. Tu erai prima care mă suna în fiecare dimineață. Tu erai cea care îmi spunea „noapte bună” în fiecare seară. Tu erai cea care ne aduna pe toți împreună.
Plecarea ta mi-a sfâșiat sufletul… încă mai sper că a fost doar un vis urât. Iartă-mă că nu pot fi lângă tine pentru ultima dată. Îți promit că voi fi alături de Alex și Emma. Îți promit că voi avea grijă de ea ca de fetița mea. Dumnezeu să te aibă în paza Lui, sufletul nostru drag și bun, acolo unde nu există durere, ci doar lumină. Rămâi în rugăciunile și în gândurile noastre. Odihnește-te în pace, alături de băiețelul tău, sufletul nostru bun!”, a scris sora Teodorei Marcu, în mediul online.
Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani, gravidă în 4 luni, a fostt omorâtă în cartierul rezidențial Cosmopolis. Fostul său iubit a împușcat-o, apoi s-a sinucis.