Sorin Cârţu a fost sancţionat de Comisia de Disciplină după incidentele de la meciul Universitatea Craiova – Universitatea Cluj. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis ca oficialul oltenilor să primească o amendă pentru comportare jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului.
La 5 februarie, Universitatea Craiova a învins cu scorul de 1-0 echipa Universitatea Cluj. Potrivit Digi Sport, preşedintele de onoare al Universităţii Craiova i-a reproşat centralului Iulian Călin maniera de arbitraj. Apoi a avut un conflict verbal cu mai mulţi jucători ai echipei oaspete, iar directorul sportiv Gabi Giurgiu a susţinut că a fost scuipat.
De asemenea, Alex Chipciu l-a acuzat că i-a băgat mâna în gât lui Ovidiu Bic.
„Un circ total, o mascaradă. La fotbal am fost luptători, suntem nişte eroi. Sau Craiova slabă. În 10 oameni, nu cred că meritam să pierdem. Mă ghidez foarte mult după joc şi ce prezentăm pe teren. E culmea să spunem ceva de Nistor, după ce a dat atâtea goluri. Şi în 10 oameni am avut momente în care i-am controlat.
Ne-a lipsit un antrenor meschin, care nu are educaţie. Aşa e în România, să ai o legendă beată, care te scuipă (n.r. Sorin Cârţu). Cum să fii legendă, să miroşi a alcool, să înjuri, să iei de gât jucătorii?”, a spus Alex Chipciu la finalul meciului.
„Cristea, că de aici a plecat tot, a înjurat spectatorii. I-am zis să nu mai înjure. Dacă ești obraznic cu mine, și eu sunt obraznic cu tine! Apoi, eu am plecat, au venit jucătorii. M-am dus la Iulian Călin și i-am zis: ‘Trebuie să ai echilibru. Ce ai făcut în prima repriză denotă o tendință. Nu e normal cum ai tratat penalty-ul nostru. Ai tras un semnal către echipa noastră la ce vrei tu să faci’. Am înțeles că scrie în raport că am pus presiune. Dacă asta e presiune…Eu nu am avut nicio întâlnire nici cu Chipciu, nici cu Nistor. Eu cu Cristea am discutat, apoi a venit și Bic. 25 de secunde a durat tot.
Este evidentă discuția cu Artean. El a venit să-mi ceară mie socoteală. Eu i-am zis că nu discut cu el. De unde îți permiți tu să îmi atragi tu mie atenția? El, când a plecat spre tunel, mi-a arătat semne obscene, și de acolo și înjurătura aceea a mea (n.r. Artean a susținut că, de fapt, a gesticulat că părinții săi sunt în cer).
A fost multă tensiune, pentru că eu am avertizat în ultimele zile la ceea ce a fost la partida cu Buzăul, la partida cu Rapid. Eu, când am plecat de la lojă, i-am dat telefon lui Mihai Rotaru, să-l întreb dacă pot să cobor să-l interpelez pe arbitru și am primit avizul”, a spus Cârțu, la Digisport.