Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că PSD nu va vota proiectul de lege privind ANI trimis la Parlament şi acuză USR că a introdus mai multe amendamente care îi favorizează pe aleşii acestui partid.
”Aşa cum arată acest proiect, reprezintă doar un slogan de campanie, nu o regulă pe care s-o aplice şi propriilor buzunare. Mă aştept la o reacţie de revoltă a societăţii civile şi anunţ public că Partidul Social-Democrat va vota împotriva tuturor acestor prevederi din proiectul de lege transmis la Parlament, ieri”, a spus preşedintele PSD.
El a acuzat USR că vrea praguri cumulative prin care să se ajungă la reducerea interdicţiilor privind integritate, pentru ca locali să nu mai fie în conflict de interese când emit sau votează acte administrative. ”Pe noile reglementări, domnul Fritz n-ar mai fi în conflict de interese. Aşa ceva este de neimaginat”, a subliniat Grindeanu.
Preşedintele PSD a mai spus că s-au introdus de asemenea condiţii cumulative astfel încât inspectorul de integritate să nu poată aplica, prin raportul pe care-l face, interdicţia de până la 3 ani, aşa cum era şi până acum.
”Vor să nu mai fie, de asemenea, conflict de interese nici când dau bani publici către ONG-urile din care fac parte, şi aici este de notoritate un dosar civil în care este implicat domnul Coliban, de la Braşov, fost primar fix pe această speţă. Aceştia sunt oamenii care strigau fără penalii pe străzi, dar care acum în Parlament votează ca totul să fie la secret, să blocheze accesul public la informaţii, să ascundă date şi, de asemenea, să-şi ascundă averile. Este o ipocrizie revoltătoare”, a menţionat Grindeanu.



