Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat marţi că PSD a depus 12 plângeri prealabile pentru 12 HG-uri şi sesizează Curtea de Apel Bucureşti pentru suspendarea executării hotărârilor publicate de guvernul interimar. El i-a transmis lui Ilie Bolojan că va fi unicul vinovat dacă România va pierde 1 miliard de euro din PNRR şi i-a cerut acestuia să trimită Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii, adoptată de Guvern prin HG, în Parlament, pentru a fi adoptată cu respectarea legii.
“Partidul Social Democrat a depus, ieri, plângeri prealabile împotriva unor hotărâri adoptate în şedinţa Guvernului din 23 iulie 2026, acestea adăugându-se altor opt hotărâri contestate, concomitent. Toate vizează depăşirea limitelor constituţionale şi legale ale mandatului unui Guvern demis, deoarece promovează politici noi şi reprezintă exercitări ale atribuţiilor ministeriale după expirarea termenului de 45 de zile. În total au fost depuse 12 plângeri prealabile pentru 12 HG-uri”, a spus Sorin Grindeanu, la Parlament.
El a precizat că parcurgerea procedurii prealabile a fost obligatorie, însă legea permite sesizarea instanţei cu o cerere separată de suspendare fără a aştepta răspunsul Guvernului.
“Acesta este şi motivul pentru care astăzi PSD sesizează Curtea de Apel Bucureşti pentru suspendarea executării hotărârilor publicate, iar pentru cea încă nepublicată – de îndată ce va fi publicată. Din cele 12 HG-uri, 11 HG-uri au fost publicate în Monitorul Oficial şi au putut fi contestate la CAB. Aşteptăm şi publicarea HG privind Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii”, a subliniat liderul PSD.
“De aceea, fac încă un apel la premierul demis Bolojan să retragă acest HG (Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii, nr) şi să îl trimită de urgenţă la Parlament. Dacă nu va face acest lucru – premierul Bolojan va fi unicul vinovat dacă România va pierde 1 miliard de euro din PNRR. Îl asigur pe premierul demis că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect şi îi vom acorda atenţia cuvenită pentru a ne asigura că nu se vor crea blocaje suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport, nu va distruge capacităţile de producţie a energiei hidro şi nici nu va compromite şansa României de a extrage gaze naturale din Marea Neagră”, a menţionat liderul PSD.
Grindeanu a adăugat că aminteşte ceea ce s-a întâmplat cu Autostrada Lugoj-Deva, pe care ar fi trebuit să se circule deja acum dacă nu ar fi apărut ad-hoc nişte norme de mediu care ne-au obligat să construim faimoasele tuneluri pentru urşi, care nu există în acea zonă.
“Aşadar – încă o dată, aş spune pe scurt, ca să fiu bine îneles. Domnule Bolojan, Ilie, nu mai încălca legea. Trimite proiectul la Parlament şi îl vom dezbate cu celeritate. Dacă nu vei face acest lucru şi vom pierde banii eşti unicul responsabil”, a mai spus preşedintele PSD.



