Spațiul Schengen nu a fost ‘compromis’ în timpul crizei migranților din exclava Ceuta, în cursul căreia cel puțin 72.000 de migranți au intrat ilegal în acest teritoriu din Marocul vecin, a dat asigurări marți ministrul spaniol de interne, relatează AFP.
‘În niciun caz spațiul Schengen nu a fost compromis în această criză’, a subliniat Fernando Grande-Marlaska într-un briefing de presă la Madrid, drept răspuns la criticile mai multor lideri europeni privind această situație fără precedent în această exclavă spaniolă situată în Africa de Nord.
‘Spațiul Schengen nu a fost niciodată în pericol, nici măcar în pericol minim’, a mai afirmat el la finalul unei reuniuni extraordinare a miniștrilor de interne din UE.
În fața jurnaliștilor, Fernando Grande-Marlaska a revizuit totuși în creștere bilanțul intrărilor ilegale în cursul acestei crize. ‘72.000 de persoane au intrat ilegal în Spania și deja 70.000 au ieșit’, a declarat el.
Ultimul bilanț comunicat de executivul de la Madrid făcea referire la 50.000 de migranți intrați ilegal pe teritoriul spaniol, din care aproape toți fuseseră deja returnați în Maroc.
Cu prilejul reuniunii extraordinare a miniștrilor de interne din UE, care s-a desfășurat prin videoconferință, Spania a cerut ‘solidaritatea’ celorlalte 26 state membre, în cursul unei discuții ‘constructive’ și ‘evident necesare’, potrivit lui Fernando Grande-Marlaska.
În acest context, ministrul a cerut de asemenea ‘ridicarea imediată’ a controalelor temporare introduse de Italia la frontierele maritime și aeriene drept răspuns la această criză.
Ceuta, mic teritoriu de 84.000 de locuitori situat la limita nordică a Marocului, este una dintre cele două frontiere terestre între Africa și Europa, împreună cu cealaltă exclavă spaniolă, Melilla.
Prin derogare, această exclavă nu face parte parte din spațiul Schengen. ‘Nicio persoană nu se poate deplasa liber din Ceuta spre continent. Există un control efectiv, pentru că Ceuta ține de un regim special după 1991’, a reamintit Fernando Grande-Marlaska.
Criza din Ceuta a intervenit în contextul în care guvernul lui Pedro Sanchez apără cu fermitate o abordare deschisă în materie de migrație, tendință contrară înăspririi operate de numeroase țări ale UE.
În primăvară, executivul a anunțat un plan masiv de regularizare în Spania. Aproape 1,2 milioane de cereri au fost depuse de străini, dintre care două treimi originari din America latină, potrivit datelor oficiale.


