Spitalul din Iaşi – 300 de pacienţi pe zi au ajuns la UPU în perioada Paştelui: Numărul urgenţelor cauzate de consumul excesiv de alimente a scăzut față de 2024

Aproximativ 300 de pacienţi au ajuns zilnic, în perioada Paştelui, în Unitatea de Primiri Urgenţe de la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, însă numărul urgenţelor digestive cauzate de consumul excesiv de alimente a scăzut faţă de anul precedent.

Medicul-şef al UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu susţine că aproximativ 300 de pacienţi pe zi au ajuns la UPU în zilele de Paşte, cu diverse afecţiuni.

”Marţi spre exemplu, în a treia zi de Paşte, au fost 310 pacienţi. Au existat numeroase cazuri de traumatisme produse prin agresiune, dar şi politraumatisme produse prin cădere. Multe dintre aceste cazuri au survenit pe fondul consumului de etanol. Am avut pacienţi de toate vârstele, de la 20 la 86 de ani”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Potrivit medicului ieşean, cel mai grav caz a fost al unei femei de 45 de ani, din localitatea ieşeană Podu Iloaiei, care a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată cu un cuţit în zona umărului, de către o altă persoană din familie tot de sex feminin.

”A fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, care să taie cuţitul. Femeia a ajuns ulterior în secţia de Ortopedie, pentru o intervenţie chirugicală. Un alt caz grav a fost cel al unui bărbat care a ajuns la noi după ce s-a înjunghiat”, a afirmat Diana Cimpoeşu.

Un număr de 15 pacienţi au ajuns pe zi de Paşte în UPU cu etilism acut.

În ceea ce priveşte urgenţele digestive, cauzate de consumul excesiv de alimente, medicul Diana Cimpoeşu a afirmat că numărul cazurilor de acest gen a fost mai scăzut ca anul trecut, tot de Paşte.

”Am avut pancreatite, colecistite, hemoragii digestive, dar au fost mai puţine ca anul trecut şi mai puţin grave”, a explicat medicul Diana Cimpoeşu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O nouă lege dată în Europa a făcut loc unei noi ‘meserii’ – detectivii de balcon. Curier român: ‘Toți bătrânii ne urmăresc acum’

Bulgaria ne-a luat fața și are undă verde pentru aderarea la zona euro: În același timp, România are cel mai mare deficit din UE