Numărul nașterilor și cel al deceselor înregistrate au scăzut în luna septembrie a acestui iar sporul natural s-a menținut negativ, în condițiile în care numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.
Astfel, în septembrie 2026 s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 13.143 de copii, în scădere cu 100 (-0,8%) față de luna august 2026 și cu 158 (-1,2%) comparativ cu aceeași lună din anul 2025.
Numărul certificatelor de deces înregistrate în aceeași perioadă a fost de 17.834 (9407 pentru persoane de sex masculin și 8427 pentru persoane de sex feminin), mai puțin cu 1041 decese față de luna august 2026, ceea ce reprezintă o scădere de 5,5% (-5,1% persoane de sex masculin și -5,9% persoane de sex feminin). Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub 1 an a fost de 49, în scădere cu 8 față de luna august 2026. Numărul certificatelor de deces înregistrat în luna septembrie 2026 a scăzut cu 330 (-1,8%) față de luna septembrie 2025, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 15 mai mic decât în aceeași lună din anul 2025.
În luna septembrie 2026, 40,8% (7272 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani și peste, 28,1% (5008 decese) la persoanele de 70-79 ani și 15,9%, reprezentând 2837 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (67 decese), 5-19 ani (42 decese) și 20-29 ani (89 decese).
În mediul urban s-a înregistrat decesul a 9098 persoane (4708 persoane de sex masculin și 4390 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 8736 persoane (4699 persoane de sex masculin și 4037 persoane de sex feminin). Față de aceeași lună din anul 2025, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu 1,5% în mediul urban (-3,8% în cazul persoanelor de sex masculin și +1,2% în cazul persoanelor de sex feminin) și cu 2,2% în mediul rural (-0,3% în cazul persoanelor de sex masculin și -4,3% în cazul persoanelor de sex feminin).
Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.263 căsătorii în luna septembrie a acestui an, în timp ce numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 2391.


