Sprijin financiar de 200 de euro din partea statului: Românii trebuie să depună documentele până pe 16 mai

Depunerea cererilor se va face până pe 16 mai 2025, dată până la care beneficiarii trebuie să completeze dosarul cu toate documentele justificative necesare, conform capital.ro.

Ajutorul financiar se acordă elevilor și studenților din învățământul de stat sau particular acreditat, cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de cel mult 500 de lei pe membru de familie. Plafonul de venit a fost majorat în acest an, de la 250 lei, ca urmare a creșterii prețurilor de consum, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

  • 16 mai 2025 – termen-limită pentru depunerea cererilor și a documentelor;
  • 27 iunie 2025 – afișarea listei beneficiarilor în unitățile de învățământ;
  • Etapa de contestații;
  • 25 iulie 2025 – afișarea listei finale a beneficiarilor.
  • Cerere tip;
  • Copie după certificatul de naștere sau cartea de identitate a elevului/studentului;
  • În cazul elevilor minori: copie după actul de identitate al părintelui sau tutorelui legal, plus dovada calității de ocrotitor legal (dacă e cazul);
  • Copii după actele de identitate/certificatele de naștere ale membrilor familiei;
  • Adeverințe de elev/student pentru frați/surori, dacă este cazul;
  • Acte doveditoare (în original) privind veniturile lunare ale membrilor familiei;
  • Declarație pe propria răspundere că familia se încadrează în plafonul de venituri și că dispun de diferența de bani necesară pentru achiziția unui calculator;
  • Adeverință cu media generală sau calificativul din anul anterior (nu este necesară pentru elevii clasei I);
  • Adeverință cu numărul de absențe nemotivate din anul anterior (cu excepția elevilor din clasa I);
  • Pentru studenți (cu excepția celor din anul I): adeverință care să ateste promovarea a minimum 45 de credite în anul universitar precedent.
  • Documentele se depun în copie, dar la momentul depunerii dosarului, originalele trebuie prezentate pentru verificare.

content-image

Pentru desktop:

  • Procesor cu frecvență de minimum 3.0 GHz;
  • HDD de minimum 500 GB sau SSD de minimum 240 GB;
  • Memorie RAM DDR3/DDR4 de cel puțin 8 GB;
  • Monitor LCD sau LED de minimum 18.5″ și rezoluție Full HD (1920×1080);
  • Tastatură, mouse optic, cameră web.

Pentru laptop/notebook/ultrabook:

  • Procesor cu cel puțin 2 nuclee;
  • RAM DDR3/DDR4 de minimum 8 GB;
  • HDD de minimum 500 GB sau SSD de minimum 240 GB;
  • Ecran de minimum 14″ cu rezoluție de 1366×768;
  • Cameră web inclusă.

Beneficiarii vor primi un bon valoric pe care îl pot folosi la orice comerciant de calculatoare înscris în program. Dacă prețul calculatorului depășește valoarea sprijinului, diferența este suportată de beneficiar.

Comerciantul va emite:

  • Factură sau factură fiscală în care se va menționa că suma de 200 euro (în lei, la cursul BNR din luna precedentă) va fi achitată de inspectoratul școlar sau instituția de învățământ superior;
  • Certificat de garanție valabil 24 de luni, începând de la data vânzării.

Ambasadorul Rusiei la București sare în apărarea lui George Simion: Pro europenii, campanie foarte energică, agresivă împotriva sa

Focar de hepatită A confirmat în comitatul Los Angeles