in ,

Statele donatoare, pregătite să contribuie cu aproape 900 milioane de euro la reconstrucția Gazei, potrivit UE

Statele donatoare, pregătite să contribuie cu aproape 900 milioane de euro la reconstrucția Gazei, potrivit UE

Statele donatoare care oferă ajutor palestinienilor sunt pregătite să aloce aproape 900 de milioane de euro pentru a ajuta la reconstrucția Gazei, dar așteaptă condițiile potrivite, a anunțat luni Comisia Europeana, transmite AFP

‘Vom prezenta astăzi prima tranșă, în sumă de aproape 900 de milioane de euro’, a declarat comisarul european pentru Mediterana, Dubravka Suica.

‘Acum avem nevoie de condiții pe teren care să permită ajutorului nostru să ajungă la locuitorii din Gaza’, a adăugat ea.

Fondurile – care includ bani deja promiși pentru ajutor către Gaza – ar urma să fie folosite pentru eliminarea dărâmăturilor lăsate în urmă de ofensiva militară israeliană și pentru a reconstrui serviciile de bază, cum ar fi accesul la apă și canalizare.

În ciuda unui armistițiu intrat în vigoare în Gaza în octombrie, după doi ani de război, violențele continuă, iar ajutorul umanitar este insuficient.

‘Oamenii nu au nici măcar strictul necesar pentru a supraviețui, iar ONG-urile internaționale lucrează în condiții imposibile’, a denunțat comisarul european pentru situații de criză, Hadja Lahbib.

În jur de 65 de delegații participă la această conferință a donatorilor la Bruxelles, ce are printre principalele obiective realizarea unui bilanț al reformelor întreprinse de Autoritatea Palestiniană.

Autoritatea Palestiniană și Uniunea Europeană au convenit asupra unui program de reforme ce vizează consolidarea Autorității Palestiniene în cadrul soluției cu doua state, pe care UE o susține.

Reformele includ, printre altele, îmbunătățirea ‘semnificativă’ a funcționarii sectoarelor bugetar și al cheltuielilor publice, combaterea corupției și consolidarea ‘guvernanței publice’, arată un comunicat al UE.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ANPC: 164 amenzi de peste 750.000 lei, aplicate într-o săptămână în urma controalelor pe litoralul românesc

ANPC: 164 amenzi de peste 750.000 lei, aplicate într-o săptămână în urma controalelor pe litoralul românesc

Poliția rusă l-a reținut pe Boris Nadejdin, opozant și fost candidat la funcția de președinte

Poliția rusă l-a reținut pe Boris Nadejdin, opozant și fost candidat la funcția de președinte