Un avion de vânătoare s-a prăbuşit, vineri, în apropierea unei baze militare din San Diego, California de Sud, au anunţat autorităţile americane.
„Un incident aviatic în care a fost implicat un F-35 Bravo al Corpului Puşcaşilor Marini a avut loc în apropierea bazei aeriene MCAS Miramar”, a declarat un purtător de cuvânt al bazei pentru AFP.
„Pilotul s-a catapultat. A fost salvat şi se află în prezent în drum spre un centru medical”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Nu a putut spune dacă pilotul a fost rănit sau dacă au existat alte victime, dar a dat asigurări că armata americană va oferi în curând detalii suplimentare.
Primele imagini care circulă pe reţelele de socializare arată o coloană de fum care se ridică din aeronava în flăcări, pe care salvatorii încearcă să o stingă cu furtunuri de apă.
Baza Forţelor Aeriene Miramar este renumită în întreaga lume ca fost centru de antrenament pentru piloţii de elită ai Marinei SUA, care a servit drept inspiraţie pentru filmul „Top Gun” cu Tom Cruise în rol principal.
More #aerial footages show smoke rising from the wreckage of a #USMarineCorps #F35B fighter jet that crashed near Miramar air base in San Diego, #California. “The pilot was ejected and has been recovered and is en route to a medical facility,” a spokesman said. https://t.co/zmt4TbIBhe pic.twitter.com/dDeodcCQX4
— ShanghaiEye????official (@ShanghaiEye) August 1, 2026


