O nouă staţiune de divertisment în România, Nibiru, va fi deschisă miercuri, odată cu ediţia a cincea a festivalului “Beach, Please!” (8-12 iulie). “Cea mai mare destinaţie de divertisment din Europa este situată pe o suprafaţă de 210.000 metri pătraţi, potrivit organizatorilor. Aceasta va rămâne deschisă zilnic, până la sfârşitul lunii august, a anunţat Andrei Şelaru, Selly, într-o conferinţă de presă. Nibiru şi Beach, Please! generează direct şi indirect 2.500 de locuri de muncă şi vor aduce vara aceasta aproximativ 4 milioane de euro în economia locală a judeţului Constanţa, estimează organizatorii.
“Am construit un oraş sezonier aici, în Costineşti, care îşi propune să aducă familia împreună. Staţiunea Nibiru îşi deschide porţile mâine (8 iulie, n.r.), odată cu deschiderea Beach, Please!, cel mai mare festival din Europa, care acum este doar un eveniment dintr-o serie amplă de evenimente mari care se vor desfăşura în Nibiru”, a declarat Selly.
“Trăim un moment unic. De 30 de ani nu a mai apărut o nouă staţiune în România. Este cea mai mare investiţie privată făcută în sectorul de divertisment din România şi dezvoltarea acestui proiect a fost un efort uriaş care a implicat mii de oameni”, a adăugat organizatorul.
Iniţiatorul acestui proiect estimează că vara aceasta vor fi peste 2 milioane de vizitatori la Nibiru.
“Din estimările noastre, proiectele Nibiru şi Beach, Please! generează direct şi indirect 2.500 de locuri de muncă şi aduc vara aceasta aproximativ 4 milioane de euro în economia locală a judeţului Constanţa. Asta înseamnă mai mulţi bani pentru industria Horeca”.
Festivalul Beach, Please! este cel mai mare festival muzical din Europa, după numărul de participanţi, şi cel mai mare festival de muzică urbană din întreaga lume.
Dacă festivalul va debuta în 8 iulie, Nibiru îşi va deschide porţile în 16 iulie, cu un eveniment grandios, anunţă organizatorii.
150.000 de participanţi
“Din cei 150.000 de participanţi, anul acesta vor fi la festival 30.000 de cetăţeni străini. Dintre aceştia, 4.900 vin din Bulgaria, 4.500 din Marea Britanie, 2.800 din Germania, 1.300 din Italia şi 1.200 din Ungaria. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, anul trecut au venit în total, pe litoralul românesc, doar 50.000 de cetăţeni străini.Anul acesta, mai mult de jumătate vin doar la acest festival”, a subliniat Selly.
Cea mai mare ediţie Beach, Please!: 1.000 de agenţi de pază, 2 spitale mobile, 3 ambulanţe private, 150 de camere de supraveghere
“Este cea mai mare ediţie Beach, Please! de până acum, atât din punct de vedere al artiştilor, cât şi al producţiei. Nicăieri în lumea aceasta nu mai vezi la un festival 7 hectare de pavaj, 6.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi aproape 10.000 de copaci şi plante. Pentru o staţiune deschisă 51 de zile, care va găzdui multiple concerte, Nibiru este un proiect unic”, a spus Selly.
Fiind un eveniment de hip hop, Beach, Please! a generat, spune Selly, “păreri covârşitor pozitive de la cei care au participat şi păreri mixte de la cei care nu au participat şi au văzut momente din festival la televizor”. “Mesajele transmise de muzica hip hop dau naştere la o îngrijorare firească, însă indiferent de părerea pe care o aveţi despre acest festival, Beach, Please! a demonstrat că este cel mai sigur spaţiu. Au fost patru ediţii de festival Beach fără niciun incident de securitate majoră. Anul acesta avem 1.000 de agenţi de pază, 2 spitale mobile şi un punct medical, 3 ambulanţe private care se alătură celor de la ISU, peste 150 de camere de supraveghere”.
Campanie antidrog
În Comandamentul din cadrul festivalului se află efective ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei Române, ISU, BCCO, DIICOT, SRI, ANPC, DSP, DSV, Garda de Mediu sau Agenţia Naţională pentru Coordonarea în domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor.
În ceea ce priveşte prevenţia şi combaterea consumului de substanţe interzise, organizatorii spun că păstrează politica de toleranţă zero. Campania antitidrog “Păstrează-ţi amintirile curate!” se va derula pe toate ecranele. “Vor fi artişti care vor livra pe scenă mesaje antidrog. “Realitatea este că acest consum la festivalul nostru este aproape inexistent!”, spune Selly.
Anul trecut, la un număr de 600.000 de vizite au fost 32 de cazuri. “Anul acesta ne dorim să avem şi mai puţine cazuri”,



