Societatea de Transport București a depus joi, la Tribunalul București, cererea de deschidere a procedurii insolvenței, care va fi analizată de judecătorul sindic, însă acest demers nu afectează activitatea de transport public, informează STB.
‘Societatea de Transport București STB SA a depus astăzi, 6 august 2026, la Tribunalul București, cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014. Demersul a fost realizat după parcurgerea etapelor legale și statutare, în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 314/21.07.2026 și a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor’, au precizat reprezentanții societății, la solicitarea AGERPRES.
Potrivit acestora, depunerea cererii reprezintă o etapă procedurală, iar deschiderea procedurii urmează să fie analizată și dispusă de judecătorul-sindic, în condițiile legii.
STB a subliniat că activitatea de transport public se desfășoară în condiții normale.
‘Circulația vehiculelor, programele de transport și serviciile oferite călătorilor nu sunt afectate de acest demers. STB S.A. va informa public, în mod transparent, cu privire la etapele următoare și la măsurile adoptate pentru stabilizarea și reorganizarea societății’, a transmis STB.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, consideră că ‘STB a făcut ceea ce era corect’ solicitând joi instanței insolvența.
‘Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun, doar transportul în comun de suprafață, ne costă în București 34% din bugetul Primăriei Capitalei. Apoi, dacă la costul de operare adăugăm și datoriile și penalitățile, valoarea cumulată a acestora ajunge cât la întregul buget al PMB. Aceasta este realitatea șocantă. Pentru a fi livrat populației, prima condiție a oricărui serviciu public este să fie suportabil din punct de vedere bugetar. Iar transportul public devenea din ce în ce mai greu suportabil bugetar’, a scris edilul Capitalei pe pagina sa de Facebook.
Conform primarului general, ‘este decizia corectă’ pentru că în acest fel nu vor fi acumulate penalități, implicit datorii și mai mari.
‘Este decizia corectă pentru că va urma un plan de restructurare și de redresare a companiei care nu va afecta nici continuitatea serviciului de transport, nici salariile șoferilor, vatmanilor și muncitorilor. Vom continua investițiile, dar este necesar ca această companie foarte mare și importantă să fie administrată corect și decăpușată. Dar nu este suficient, ADI TPBI va trebui să își asume rolul pentru care a fost înființată sau va fi desființată! O mare parte din vina ultimilor opt ani aparține acestei structuri care nu și-a îndeplinit misiunea și care, prin deciziile pe care le-a luat, a dus la explozia costurilor de operare în ultimii cinci’, a mai scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de socializare.


