Stellantis lansează un nou program de plecări voluntare pentru unii angajaţi din fabricile din SUA

Producătorul Jeep, Stellantis, a anunţat o nouă rundă de oferte de plecări voluntare pentru o parte dintre muncitorii din fabricile sale din Statele Unite, în contextul eforturilor de reducere a costurilor după un an 2024 dificil, relatează Reuters.

Compania a confirmat vineri că ofertele de plecare voluntară vizează angajaţi din unităţi aflate în Detroit, Ohio şi Illinois.

”Stellantis continuă să îşi analizeze operaţiunile pentru a îmbunătăţi eficienţa şi a proteja competitivitatea într-o piaţă extrem de dinamică,” se arată într-un comunicat oficial.

United Auto Workers (UAW), sindicatul care reprezintă majoritatea angajaţilor din fabricile Stellantis, a transmis că a negociat cu noua conducere a companiei un pachet de opţiuni care oferă cât mai multă flexibilitate lucrătorilor.

”Pentru cei care sunt pregătiţi de pensionare, există o cale clară. Pentru ceilalţi, plecarea voluntară este acum o opţiune,” a precizat UAW într-o declaraţie.

Ziarul Detroit Free Press a relatat în premieră despre noile oferte de plecări.

Relaţia dintre sindicat şi companie s-a deteriorat sub conducerea fostului CEO Carlos Tavares, care a părăsit brusc compania în decembrie 2024, după o scădere a vânzărilor auto în SUA.

Preşedintele UAW, Shawn Fain, a acuzat Stellantis că nu şi-a respectat angajamentele din acordul colectiv semnat în 2023, ceea ce a dus la ameninţări cu o grevă la nivel naţional. Ulterior, Stellantis a dat în judecată UAW în instanţă federală.

John Elkann, preşedintele Stellantis, conduce în prezent procesul de căutare a unui nou CEO, care urmează să fie anunţat în prima jumătate a acestui an.

Valul de măsuri de reducere a costurilor a început înainte de plecarea lui Tavares. În martie 2024, Stellantis a concediat 400 de angajaţi cu funcţii administrative în SUA, după ce, în 2023, a lansat două programe succesive de plecări voluntare adresate mii de angajaţi.

Angajaţii vizaţi de noul program au termen până pe 8 mai pentru a decide dacă acceptă oferta, a mai precizat compania.

 

Auto: Liderul Elfyn Evans şi-a mărit avansul în Raliul Kenyei

Controale ale Brigăzii Rutiere în Bucureşti – 27 de amenzi în valoare de aproximativ 19.100 de lei, cele mai multe pentru depăşirea vitezei legale / 6 permise reţinute / Tânăr cu 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat la volan