Strategia prin care Guvernul vrea să transforme România în destinație turistică de top – DOCUMENT

Guvernul a aprobat, miercuri, Strategia Naţională a României pentru dezvoltarea turismului 2024-2035. Potrivit Executivului, documentul strategic include soluţii pentru transformarea României în destinaţie turistică bine cunoscută, de înaltă calitate, pe parcursul întregului an, axată pe unicitatea patrimoniului său cultural şi natural şi oferind servicii de calibru internaţional.

„Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Turismului din România 2025-2035 defineşte direcţiile prioritare pentru transformarea turismului într-un motor de creştere economică. Documentul programatic are, astfel, două obiective principale. Primul se referă la crearea de locuri de muncă în comunităţile locale, inclusiv pentru grupurile vulnerabile. În completare, cel de-al doilea vizează creşterea ponderii turismului în economie, fiind necesară îmbunătăţirea accesibilităţii zonelor turistice, dar şi modernizarea infrastructurii”, menţionează Guvernul.

Executivul mai arată că ultimele date furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în primele 7 luni ale acestui an, numărul total de turişti care au ales să îşi petreacă concediile în România a fost de 7,666 milioane, în creştere cu aproximativ 3,77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În topul locurilor vizitate, conform sosirilor, se află Municipiul Bucureşti, urmat de judeţele Constanţa, Braşov, Cluj şi Prahova”, se arată în comunicat.

STRATEGIA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI 2024-2035 (.pdf)

Sursa: www.stiripesurse.ro

George Simion: Am găsit teren. Începem construcția primelor case pentru sinistrații din Pechea

China lansează cu succes o rachetă intercontinentală în Oceanul Pacific