Studentă în stare gravă, lovită de o maşină la o manifestaţie studenţească antiguvernamentală împotriva corupţiei la Belgrad. Şoferul, arestat, suspectat de tentativă de omor. Apel la o grevă generală vineri, în întreaga Serbie

O studentă sârbă a fost rănită joi, lovită de o maşină, la Belgrad, la o manifestaţie studenţească antiguvernamentală, împotriva corupţiei, antrenând o reacţie spontană a manifestanţilor, iar şoferul, arestat, este suspectat de ”tentativă de omor”, anunţă poliţia, relatează RFI.

Studenta a fost lovită într-o intersecţie, în centru Belgradului, blocat de manifestanţi, şi a fost luată pe capota maşinii pe o distanţă de zece metri, după care a căzut pe drum, potrivit unor imagini difuzate pe reţele de socializare şi în presă.

Studenţi sârbi manifestează zilnic de două luni şi jumătate – în urma surpării copetinei Gării din Novi Sad, soldată cu 15 morţi – între altele păstrând un moment de reculegere pe domeniul public, la ora locală 11.52, în toată ţara.

La una dintre aceste manifestaţii, joi, o  maşină a forţat trecerea şi a lovit-o pe tânără.

Victima se află într-o stare gravă.

Şoferul a fost arestat rapid, iar studenţii acuză partidul aflat la putere că trimite cu regularitate provocatori împotriva manifestanţilor.

”Nu ne veţi zdrobi!” şi ”Demisia!”, au strigat câteva mii de studenţi, adunţaki spontan în faţa sediului Guvernului şi biroului procurorului, pentru a-şi exprima furria.

Alte manifestaţii au avut loc la Novi Sad şi Kraljevo.

Studenţii s-au întors apoi în unversităţi, pe care le ocupă din noiembrie.

Manifestanţii îndeamnă la o grevă general simbolică vineri, în toată ţara.

Omul lui Donald Trump profețește o nouă ‘eră de aur’: SUA vor juca pe tot terenul

Cupa Spaniei: Echipa lui Andrei Raţiu, eliminată în optimi