Opt din zece români sunt îngrijoraţi de o posibilă instabilitate financiară, iar interesul populaţiei pentru asigurările de locuinţe este în creştere, potrivit celui mai recent Barometru UNSAR-IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) arată că frica de instabilitate financiară depăşeşte orice altă preocupare a românilor, inclusiv riscurile asociate locuinţei şi bunurilor materiale (77%) sau vieţii şi sănătăţii (72%).
În acelaşi timp, 55% dintre respondenţi afirmă că sunt îngrijoraţi de evenimente de natură socială, politică sau globală, dovadă a impactului pe care contextul economic şi geopolitic actual îl are asupra percepţiei riscurilor, se arată într-un comunicat al UNSAR.
În topul poliţelor pentru care românii declară un interes crescut se află asigurarea locuinţei (57%, +2%), fiind urmată, la egalitate, de asigurarea de călătorie şi cea voluntară de sănătate (câte 48%), în timp ce asigurarea de viaţă urcă cu 4 p.p., până pe locul al treilea (43%).
„Rezultatele acestei ediţii a Barometrului UNSAR-IRES arată că românii conştientizează tot mai mult impactul pe care evenimentele neprevăzute îl pot avea asupra echilibrului financiar al familiei. Creşterea frecvenţei şi a severităţii fenomenelor meteo extreme sau a incendiilor au contribuit cu siguranţă la interesul în creştere pentru asigurările de locuinţe, iar faptul că asigurările de sănătate şi cele de viaţă se regăsesc printre principalele opţiuni indicate de respondenţi confirmă preocuparea tot mai mare pentru protejarea sănătăţii, a veniturilor şi a bunăstării financiare pe termen lung”, a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General al UNSAR.
Referitor la factorii care ar putea stimula încheierea unei asigurări facultative, românii menţionează în primul rând veniturile mai ridicate (36%), urmate de facilităţile fiscale oferite de stat (26%) şi de o mai bună informare privind beneficiile şi rolul asigurărilor (24%).
Barometrul UNSAR-IRES privind percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România este realizat anual şi urmăreşte modul în care românii percep principalele riscuri cu care se confruntă, precum şi nivelul de interes pentru soluţiile de protecţie financiară. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.026 de respondenţi, cu vârste între 18 şi 50 de ani, în perioada 21.04 – 05.05.2026, prin metoda CATI.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil, cu o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.
