SUA intenţionează să impună o taxă vamală de 25% asupra unei serii de importuri din Brazilia, după ce o anchetă care a durat un an a ajuns la concluzia că această ţară s-a angajat în practici comerciale „neloiale”, relatează CNN şi Reuters.
Reprezentantul comercial al Statelor Unite (USTR), Jamieson Greer, a anunţat măsurile miercuri seara, afirmând că ancheta desfăşurată a ajuns la concluzia că politicile braziliene prejudiciază interesele americanilor prin practici legate de comerţul digital, tarife preferenţiale neloiale, acces pe piaţa etanolului şi alte domenii.
„Preşedintele Lula şi guvernul său nu au negociat cu SUA cu bună-credinţă”, a scris secretarul de stat Marco Rubio pe X. „Politicile sale economice sunt dăunătoare atât pentru americani, cât şi pentru brazilieni. În ultimul an, Lula şi-a pus propriul ego înaintea încheierii unui acord pentru bunăstarea poporului brazilian, iar aceste tarife reprezintă preţul pe care trebuie să-l plătească pentru asta”, a menţionat secretarul de stat american.
Tarifele, propuse pentru prima dată luna trecută, vor intra în vigoare pe 22 iulie.
Excepţiile se aplică anumitor mărfuri care ar putea perturba lanţurile de aprovizionare şi care nu sunt produse în SUA, se arată într-un comunicat al Biroului Reprezentantului Comercial al SUA (USTR). Printre acestea se numără anumite materii prime, produse farmaceutice şi cafea.
Greer a declarat că SUA rămân deschise continuării negocierilor cu Brazilia pentru a rezolva aceste probleme.
SUA au lansat ancheta iniţială în luna iulie a anului trecut, în temeiul Secţiunii 301 din Legea comerţului din 1974, menită să contracareze practicile străine care afectează comerţul şi competitivitatea SUA.
În aceeaşi lună, preşedintele Donald Trump a anunţat şi o taxă vamală de 50% împotriva Braziliei –– ulterior anulată –– şi a acuzat guvernul acesteia de încălcări ale drepturilor omului. Trump ameninţase cu măsuri economice în cazul în care Brazilia nu ar fi pus capăt procesului împotriva fostului preşedinte de dreapta, Jair Bolsonaro.
Secţiunea 301 este invocată cel mai adesea în cazul ţărilor care înregistrează un excedent comercial semnificativ cu SUA, precum China, care anul trecut a exportat mărfuri în valoare cu 202,1 miliarde de dolari mai mult decât a importat din SUA.
Excedentul comercial al SUA cu Brazilia a fost de 14,4 miliarde de dolari anul trecut, în creştere cu 112,8% faţă de anul precedent.
Taxa anunţată miercuri împotriva Braziliei este prima măsură luată în cadrul noii strategii tarifare a administraţiei Trump, care ar putea afecta în cele din urmă zeci de ţări.
Noul program, lansat după ce Curtea Supremă a SUA a anulat elementul central al sistemului tarifar al lui Trump la începutul acestui an, se bazează pe anchete privind practicile comerciale neloiale, în temeiul Secţiunii 301 din Legea comercială a SUA.
Aproape 80 de anchete comerciale au fost deschise de Biroul Reprezentantului Comercial al SUA (USTR), iar un nou val de tarife ar putea fi impus asupra a zeci de ţări, printre care China, Uniunea Europeană, India, Japonia, Coreea de Sud şi Mexic, scrie Reuters.
Anunţul de miercuri vine în urma unei propuneri a administraţiei Trump din luna iunie de a impune o taxă punitivă de 25% asupra multor importuri din Brazilia, după ce s-a decis că practicile acesteia erau neloiale într-o serie de domenii, de la comerţul digital până la defrişările ilegale.
„Negocierile ample purtate cu Brazilia în ultimul an nu au rezolvat aceste probleme, dar rămânem deschişi la continuarea negocierilor cu Brazilia pentru a aduce schimbările de mult necesare în ceea ce priveşte problemele identificate în cadrul acestei anchete”, a declarat reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, în comunicat.
REACŢIA BRAZILIEI
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a afirmat că decizia SUA nu are nicio justificare.
Brazilia va iniţia imediat proceduri pentru a invoca instrumentele prevăzute de „Legea reciprocităţii” şi va reexamina problema în cadrul mecanismului de soluţionare a litigiilor al OMC, a declarat acesta pe X.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care a fost acuzat de Lula că ar fi împotriva Americii Latine atunci când au fost propuse tarifele SUA în iunie, a dat vina pe preşedintele brazilian şi a afirmat că „Lula şi guvernul său nu au negociat cu SUA cu bună-credinţă”.
CE PRODUSE SCAPĂ DE IMPOZITAREA SUPLIMENTARĂ
Tarifele s-ar aplica la mii de produse importate din Brazilia, inclusiv zahăr, utilaje agricole, îmbrăcăminte, echipamente electrice, hârtie şi oţel.
SUA au declarat că vor scuti de taxe toate produsele propuse pentru scutire în notificarea din iunie, cu excepţia celulozei solubile de înaltă puritate şi a aplicaţiilor nefarmaceutice ale anumitor produse.
Scutirile includ carnea de vită, cafeaua, pământurile rare, produsele energetice, aeronavele şi piesele de aeronave.
De asemenea, miercuri, SUA au adăugat pe lista scutirilor mierea ecologică, fonta brută, cafeaua instant nearomatizată şi alte câteva produse.
Ancheta privind Brazilia, deschisă în iulie anul trecut, a invocat mai multe presupuse practici neloiale, printre care defrişările ilegale şi sistemul brazilian de plăţi instant, Pix, despre care guvernul SUA susţine că dezavantajează companiile de carduri de credit.
De asemenea, Brazilia a fost inclusă într-o anchetă separată în temeiul Secţiunii 301, iniţiată de USTR şi care urmează să se încheie pe 24 iulie, privind legăturile cu munca forţată în lanţurile de aprovizionare ale zeci de ţări.
Se preconizează că ancheta va duce la aplicarea unui tarif suplimentar de 12,5%, ceea ce va ridica povara totală pentru produsele braziliene la 37,5%.



